Mama si fiu au murit trasniti
O mama si fiul acesteia au murit miercuri dupa-amiaza, dupa ce au fost loviti de un fulger. Elena Rotaru, de 53 de ani, din Baia de Fier si Marius Cosmin Rotaru, de zece ani, erau cu oile pe Muntele Magura cu frasini. In momentul in care a inceput o ploaie torentiala cu tunete si fulgere, cei doi s-au adapostit in scorbura unui fag. La citeva minute au fost loviti de un trasnet, care i-a ucis pe loc. Nicolae Rotaru, sotul femeii, a fost cel care i-a descoperit pe cei doi, anuntind politia. Cadavrele au fost transportate la morga Spitalului din Novaci, pentru efectuarea necropsiei.
Hot din Tirgu Jiu – prins de Interpol in Italia
Un tinar din Tirgu Jiu dat in urmarire generala a fost prins de Interpol in Italia. Ion Blendea, de 23 de ani, se sustragea de la executarea pedepsei de cinci ani inchisoare. Tinarul a fost condamnat in anul 2002 de Judecatoria Tirgu Jiu pentru furt calificat. Serviciul Judiciar din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj a sesizat instanta de la Tirgu Jiu pentru intocmirea documentatiei de extradare.
O gospodarie din Bilta a ars de la un fulger
O gospodarie din localitatea gorjeana Bilta a ars aproape complet, miercuri, din cauza unui trasnet. Pompierii nu au mai putut salva aproape nimic din gospodaria Evei Dobriceanu, care s-a vazut neputincioasa cum flacarile ii mistuaiau bunurile. Au ars un adapost de animale cu finar, cinci tone de fin si 13 metri cubi de lemne. Pagubele au fost evaluate la peste 200 de milioane de lei. Tot miercuri, un foc lasat nesupravegheat a distrus partial doua case cu anexe din localitatea Miculesti. Valoarea pagubelor este de circa 400 de milioane de lei.
Trei persoane inecate intr-o saptamina
Cadavrul unui barbat care a fost pescuit la inceputul saptaminii de pompierii gorjeni din Jiu, in apropiere de localitatea Vladuleni, a fost identificat ieri in persoana lui Dumitru Ciortan. Barbatul are 53 de ani, este din localitate, si plecase la scaldat. Acesta nu s-a mai intors acasa, rudele anuntind politia. La sfirsitul saptaminii trecute, au mai murit inecati un batrin si un tinar de 16 ani. Pompierii recomanda evitarea locurilor de scaldat neamenajate sau a apelor prea adinci.
Medicii statiunii Bala vor fi preluati de Ministerul Muncii
Personalul medical al statiunii Bala, din judetul Mehedinti, va fi preluat, in perioada urmatoare, de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale. In ultima perioada, angajatii statiunii balneoclimaterice, care depindeau de Spitalul Orasenesc Baia de Arama, au avut probleme cu salarizarea, finantarea fiind facuta de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Mehedinti. „Am discutat cu reprezentantii Ministerului Muncii si am convenit ca aceasta institutie sa preia personalul si salarizarea angajatilor medicali din Bala. O echipa din minister se va deplasa la fata locului, sa vada care sint solicitarile“, a spus Dan Trancota, prefectul judetului Mehedinti.
Severinenii nu au bani sa-si plateasca taxele si impozitele
Directia de Impozite si Taxe Mehedinti se confrunta cu o situatie dificila in colectarea taxelor si impozitelor de la populatie. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, incasarile sint reduse aproape la jumatate, iar reprezentantii directiei pun aceasta situatie pe seama faptului ca, din acest an, impozitul pe terenuri s-a dublat. „Vom merge la fiecare casa, in special in cartierele Schela, Banovita, Dudasul Schelei, care au suprafete mai mari de teren, si unde oamenii nu au inteles ca pot plati taxele si in mai multe transe. Le-am spus ca pot sa vina la ghisee de cite ori au o suma de bani, pentru ca altfel vor plati majorari“, a spus Eugen Istodor, directorul Directiei de Impozite si Taxe Drobeta Turnu Severin.
Asistenta sociala la Biroul de informare
Peste 90 de severineni au apelat la Biroul de informare pentru cetateni, deschis in urma cu o luna in Drobeta Turnu Severin. Numeroase solicitari au fost inregistrate in cazurile de asistenta sociala, raporturi de munca, sanatate si servicii publice. Consilierii biroului au primit chiar si reclamatii care vizau activitatea inspectorilor de la Protectia Consumatorului. „Din cele 92 de solicitari venite din partea cetatenilor, 88 au fost rezolvate, din punctul nostru de vedere; pentru restul, au fost facute programari pentru urmatoarele zile“, a spus Cristina Marmaneanu, manager de proiect la Biroul de informare si consiliere pentru cetateni Drobeta Turnu Severin.
Olimpiada de fizica pentru elevii din mediul rural
Inspectoratul Scolar Gorj va organiza, in perioada 1 – 5 august, Olimpiada de fizica pentru elevii din mediul rural. Concursul va fi gazduit de localitatea Novaci, unde sint asteptati sa soseasca 120 de elevi. Acestia vor fi cazati la internatul liceului din localitate. Ministerul Educatiei a alocat pentru acest concurs 127 de milioane de lei.
250 de milioane pentru concertul de la Festivalul Berii
Editia din acest an a Festivalului Berii, care se va desfasura la Tirgu Jiu intre 11 si 17 august, va coincide cu Festivalul International de Folclor. Consilierii locali au aprobat 250 de milioane de lei pentru un concert care sa aiba loc pe stadion in ultima zi a festivalului si care sa fie sustinut de o trupa la moda in tara. Tot de la bugetul local vor pleca alte 100 de milioane de lei pentru Festivalul de folclor, ca sprijin financiar pentru organizatorul principal, Ansamblul „Doina Gorjului“.
Centre pentru examenul de capacitate
Pentru cea de-a doua sesiune a examenului de capacitate, conducerea ISJ Dolj a stabilit noua centre de examen si un centru de evaluare la Liceul de Informatica „Stefan Odobleja“ din Craiova. Centrele de examen sint: Scoala cu clasele I-VIII nr. 33, Scoala cu clasele I-VIII nr. 32 „Alexandru Macedonski“, Scoala cu clasele I-VIII nr. 34 „Eugeniu Carada“, Scoala cu clasele I-VIII nr.30 „Mihai Viteazul“, Grupul Scolar Industrial de Chimie „Costin Nenitescu“ , toate din Craiova, Grupul Scolar „Dimitrie Filisanu“ Filiasi, Grupul Scolar Agricol Dabuleni, Grupul Scolar Agricol „Horia Vintila“ Segarcea, Grupul Scolar „Stefan Milcu“ Calafat si Grupul Scolar Agricol Bailesti.