34 C
Craiova
sâmbătă, 29 iunie, 2024

Scurte stiri

Finantele nu au magazine pentru vinzarea produselor confiscate

Produsele confiscate de Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Gorj sint vindute prin intermediul unor agenti economici din judet. Finantele nu dispun de magazine proprii pentru valorificarea produselor confiscate in urma controalelor. Periodic, se organizeaza selectii de oferte pentru a fi puse in vinzare produsele. Reprezentantii DGFP Gorj spun ca sint incasate sume considerabile din aceste produse.

Minor ranit de un autobuz

Un copil de zece ani din Drobeta Turnu Severin a fost accidentat luni de un autobuz, in momentul in care autovehiculul se pregatea sa intre in statie. Stefan Craciun s-a angajat in traversarea strazii I.C. Bratianu prin loc nepermis, in fuga si fara o atenta asigurare. El a fost accidentat de autobuzul marca Mercedes, cu numarul de inmatriculare MH-57-CCB, condus de Ion Ciolan, de 41 de ani. Stefan Craciun a fost transportat la Spitalul Judetean Mehedinti, in vederea acordarii de ingrijiri medicale, prezentind un traumatism cranio-cerebral si multiple escoriatii.

Un tinar din Aninoasa a murit intoxicat cu monoxid de carbon

Gheorghe Margineanu, de 33 de ani, din Aninoasa- Gorj, a murit luni dupa-amiaza intoxicat cu monoxid de carbon emanat de o soba defecta din locuinta sa. Tinarul a fost gasit intr-una din camerele casei de un vecin. Cadavrul a fost transportat pentru efectuarea necropsiei la morga Spitalului din Tirgu Jiu. De la inceputul anului, in judetul Gorj, zece persoane si-au pierdut viata in urma intoxicatiilor cu monoxid de carbon. In urma cu doua zile, trei membri ai unei familii din Tirgu Jiu au scapat ca prin minune, dupa ce au fost internati in stare grava la spital, tot din cauza intoxicatiei cu monoxid de carbon.

Doi copii au fost raniti intr-un accident

Doi copii au fost raniti luni intr-un accident rutier petrecut pe DJ 546 A, pe raza comunei Serbanesti-Olt. Alexandru Deaconu, de 47 de ani, din Slatina, in timp ce conducea autoturismul Dacia 1310, cu numarul de inmatriculare OT-98-DMA, nu a adaptat viteza la conditiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zapada, a pierdut controlul volanului si a intrat in coliziune cu un Opel Vectra OT-67-YGP, condus regulamentar de Roberto Sefciuc, de 37 de ani, din municipiu. In accident au fost raniti soferul Alexandru Deaconu, precum si doi frati minori, care erau in Dacie: Ionela B., de 13 ani, si Daniel B., de 16 ani.

Cadrele medicale nu si-au primit lichidarea pe luna decembrie

Cadrele medicale din Mehedinti nu si-au primit lichidarea pe luna decembrie, desi drepturile salariale trebuia platite inca din 8 decembrie. Filele de buget de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) nu au ajuns la casele judetene, astfel incit nu exista baza legala de finantare. „Pina in prezent, conform fostului sistem de decontare, luna decembrie trebuia decontata din avansul lunii ianuarie, pe anul urmator. Luna decembrie nu era cuprinsa niciodata in buget. Acum, Casa Nationala nu mai accepta sa plateasca in avans cei 80 la suta pe fiecare luna, motiv pentru care va exista o luna fara finantare, adica decembrie“, a spus Lucian Vadastreanu, directorul Spitalului Orasenesc Orsova.

Revelionul sirbilor in Svinita

Sirbii din comuna mehedinteana Svinita au sarbatorit ieri Revelionul, dupa calendarul vechi. Potrivit primarului Iovan Iovanovici, localurile si caminul cultural din localitate au fost puse la dispozitia persoanelor dornice de petrecere, fiind invitati si cintareti de muzica populara din Banatul sirbesc. De pe mese nu au lipsit specialitatile sirbesti, precum karageorgevaci pleskavita, friptura de miel si purcel, salate sirbesti, specialitati de afumaturi, celebrul tort cu nuca si ghibanita. In fiecare an, la miezul noptii de 13 spre 14 ianuarie, sirbii din Svinita isi ureaza „Srecna Nova 2004 Godina!“.

Unii cetateni din Tirgu Jiu vor gheata pe strazi

Primarul din Tirgu Jiu, Florin Circiumaru, a primit solicitari din partea mai multor parinti pentru a nu sparge gheata de pe anumite strazi din municipiu. Florin Circiumaru a motivat prezenta ghetii pe trotuarele intens circulate, prin existenta respectivelor cereri. Edilul-sef a explicat ca parintii vor sa isi traga copiii cit mai mult cu sania. Cu toate ca echipe ale Directiei de Servicii Comunale sparg zilnic gheata de pe trotuare, numarul celor care se prezinta la spital cu fracturi este in crestere. De la inceputul anului si pina in prezent, aproape 300 de persoane, care au suferit fracturi, au solicitat ingrijiri la Sectia ortopedie a Spitalului Judetean din Tirgu Jiu.

Dosarul Anei Duma, repartizat unui alt complet de judecata

Unul dintre dosarele Anei Duma, sefa Serviciului de Ambulanta Gorj, a ajuns la Judecatoria Tirgu Jiu, la sfirsitul anului trecut. Ana Duma este judecata in acest dosar pentru abuz in serviciu, fiind acuzata ca a facut angajari ilegale si achizitii fictive de aproximativ 50 de milioane de lei. Dosarul a fost repartizat judecatorului Ion Stanulescu, fostul director al Penitenciarului Tirgu Jiu. Timp de mai multi ani, acesta a fost insa seful medicului Alexandru Duma, sotul directoarei de la Ambulanta, care lucreaza la penitenciar. Mai mult decit atit, sotia judecatorului continua sa lucreze la Penitenciarul Tirgu Jiu, fiind in continuare colega cu medicul Duma. „Judecatorul a formulat cerere de abtinere avind in vedere ca a desfasurat anterior activitate la Penitenciarul Tirgu Jiu. Prin urmare, dosarul va fi repartizat unui alt complet de judecata“, a spus Anisoara Bucica, presedinta Judecatoriei Tirgu Jiu. Cererea de abtinere a fost formulata insa abia la al treilea termen al procesului. Pe linga dosarul aflat la Judecatoria Tirgu Jiu, Ana Duma mai este cercetata de Parchet in alte cinci dosare.

Site pentru pediatria craioveana

Pediatria craioveana va avea, incepind de luna viitoare, un site pe internet. Cei interesati vor putea gasi la adresa virtuala www.umf/pediatrie.ro tot ceea ce priveste domeniul pediatriei, de la aparitia ei in Banie si pina in timpurile noastre: istoricul pediatriei in Craiova pina si dupa aparitia Facultatii de Medicina, doctori renumiti care au activat in domeniu, personalul actual, tematica studentilor, activitatea didactica etc. Aflat inca in constructie, site-ul va putea fi accesat la sfirsitul lunii februarie.

Legitimatie PSD cu elemente de siguranta

Membrii PSD Gorj vor intra in curind in posesia carnetelor de partid si a legitimatiilor. Conducerea PSD le-a pregatit celor peste 22.000 de membri cite un carnet in care se afla datele personale ale cotizantului, fotografia, realizarile PSD, informatii cu principalele sarbatori si evenimente istorice. Fiecare membru de partid va primi si o legitimatie care prezinta numeroase elemente de siguranta, pentru a nu putea fi falsificata. Nicolae Mischie, seful PSD Gorj, a declarat ca la sedintele de partid sau la conferintele judetene nu se va mai putea intra decit in baza legitimatiei respective.

Salarii compensatorii pentru disponibilizatii ROMTELECOM

Cei 86 de angajati ai ROMTELECOM Gorj care au fost pusi pe lista disponibilizatilor de la 1 ianuarie vor primi salarii compensatorii. Directorul Sorin Nimara a declarat ca, in functie de vechime, disponibilizatii pot primi pina la 15 salarii compensatorii. Lista cu cei care vor pleca din aceasta luna a fost intocmita cu acordul sindicatelor, iar platile compensatorii au fost prevazute in contractul colectiv de munca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS