34 C
Craiova
sâmbătă, 29 iunie, 2024

Scurte stiri

Secretarul comunei Breznita Motru a fost destituit

Doua comisii conduse de secretarul general al Prefecturii Mehedinti, Nicolae Draghiea, au verificat in ultima perioada legalitatea documentelor emise de secretarii primariilor din localitatile Breznita Motru si Ilovita. Reprezentantii prefecturii au urmarit in special modul in care se organizeaza sedintele consiliilor locale, cum sint elaborate hotaririle consiliilor, modul de emitere a dispozitiilor primarilor si documentele care trebuie sa ajunga la prefectura, pentru a fi controlate. Potrivit lui Nicolae Draghiea, aceste controale au fost dispuse intrucit in cazul celor doua localitati au fost inregistrate o serie de probleme, ceea ce a determinat destituirea din functie a secretarului comunei Breznita Motru: „Cele mai multe probleme au fost legate de modul in care s-a derulat constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate“.

Gheorghe Porumbel – director interimar la „Doina Gorjului“

Gheorghe Porumbel a fost numit ieri director interimar al Ansamblului „Doina Gorjului“. Fost director in cadrul Centrului de Plasament Novaci, Gheorghe Porumbel a mai fost primar in Novaci si a condus o perioada si Ansamblul Artistic „Nedeia“, din localitate. Tot in aceasta saptamina, Gheorghe Porumbel va fi numit oficial in functie, in locul fostului director Liviu Dafinescu, decedat in urma unui accident vascular.

Opt intoxicati in doua zile

Opt persoane au fost aduse in week-end-ul trecut la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Slatina cu intoxicatii cu monoxid de carbon sau alcool. Patru dintre membrii familiei Stan, din Slatina, s-au intoxicat cu monoxid de carbon in noaptea de simbata spre duminica. Intre acestia s-a aflat si un copil de numai 12 zile. Medicii au reusit sa-i stabilizeze, acestia aflindu-se acum in afara oricarui pericol. Duminica dupa-amiaza a fost rindul altor doua persoane, Dorina si Corina Tudor, de 46, respectiv 17 ani, din Slatina, sa fie aduse cu ambulanta la spital. Si de aceasta data medicii au reusit sa salveze viata pacientilor. In ambele cazuri s-a stabilit ca intoxicatiile cu monoxid de carbon au fost cauzate de sisteme improvizate de incalzire care functionau pe gaze naturale. Doi tineri, de 16 si 17 ani, au ajuns la spitalul slatinean dupa ce ingurgitasera cantitati insemnate de bauturi alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS