In Gazeta de Sud a aparut pe 19 noiembrie articolul „Marturie din spitalul groazei“, material care a stirnit indignarea conducerii Spitalului de Neuropsihiatrie de la Poiana Mare. Revoltati de adevarurile cutremuratoare semnalate in articolul respectiv si speriati mai ales de consecintele pe care le-ar fi avut asupra sigurantei locurilor lor de munca, patru reprezentanti ai Spitalului de Neuropsihiatrie Poiana Mare ne-au vizitat zilele trecute la redactie ca sa ne convinga sa dam o dezmintire. Au tipat, au amenintat ca ne vor da in judecata pentru ca am luat de bune declaratiile unui om „nebun“ si pe ale familiei acestuia care ar fi mintit din dorinta de a-i lua cocioaba amarita ce sta sa cada de veche ce este si in care nu ai adaposti nici macar un cal.
Reprezentantii Spitalului Poiana Mare au sustinut ca bolnavii sint de fapt foarte bine ingrijiti, ca nu sint infometati pina ajung sa manince firimiturile aruncate ciinilor, ci, dimpotriva, „li se ofera mincare dupa niste grafice bine stabilite si bogata in calorii“. Ca sint imbaiati saptaminal cu apa calda si imbracati cu haine groase.
In replica, ne-am gindit si noi sa prezentam alte cazuri, recente, din Spitalul de Neuropsihiatrie de la Poiana Mare. La fel de cutremuratoare ca si cel al lui Ion Truica.
Bolnav de dragoste
La sediul redactiei a ajuns o sesizare din partea unei mame care sustine ca, pe 30 octombrie, a fost nevoita sa-si ia copilul din Spitalul de la Poiana Mare, ca sa-i salveze viata. Se numeste Nicolita Caravan, are 49 de ani si este din comuna doljeana Sadova.
Fiul ei, Costel Cristinel, de 23 de ani, a fost pina mai ieri un baiat normal, sanatos. Dupa ce parintii fetei pe care o iubea au refuzat sa i-o dea de sotie, tinarul a suferit un soc puternic. Asa a ajuns la Spitalul Poiana Mare. „Desi nunta era planuita, parintii fetei au refuzat s-o lase sa se marite cu baiatul meu. Atunci a innebunit. A facut o criza puternica si a inceput sa loveasca in dreapta si in stinga. Pina la urma a venit politia, l-a urcat in masina si l-a dus la Poiana Mare“, a povestit Nicolita Caravan.
„Nu pleca, mama, nu ma lasa!“
Dupa doua zile, mama lui s-a dus la Poiana Mare si s-a ingrozit cind si-a vazut fiul: „L-am gasit plingind pe un pat, la o palma de podea. Mi-a spus ca nu mai vrea sa stea, ca este batut, tinut nemincat. Spunea ca nu le dau sa manince decit cartofi, varza si pesmet. Era invelit cu un cearsaf pe care mergeau paduchii. Cind am plecat, mi s-a rupt sufletul. Aia il tineau sa nu fuga dupa mine, iar el tipa: «Nu pleca, mama, nu ma lasa!»“.
Nicolita Caravan ar fi ramas linga fiul ei sa-l ingrijeasca. Dar cadrele medicale nu au lasat-o. S-a intors insa sa-si vada fiul atunci cind a putut sa faca rost de bani de drum. Dupa trei saptamini de la internare a hotarit sa nu-l mai lase nici o clipa in spital. Femeia sustine ca baiatul ajunsese foarte slab incit nu se mai putea tine pe picioare: „Ultima oara s-a dus la el sotul meu. L-a gasit legat de pat cu fese. Facuse pe el treaba mare. Cind i-a intrebat pe doctori, i-au spus ca l-au legat ca sa nu fuga. Baiatul spunea ca il tineau legat de trei zile, fara apa si mincare. Doar o singura data, dupa ce a inceput sa urle, i-ar fi dat sa bea putina apa“.
„Doctorita mi-a spus ca baiatul a rabdat de foame“
In ciuda impotrivirii medicilor de la Spitalul Poiana Mare, Dumitru Caravan nu a mai vrut sa-si lase nici o clipa fiul in spital. „L-a dezlegat sa-l ia acasa, dar baiatul statuse mult timp legat de pat si nu se putea ridica. Barbatul meu a trebuit sa-l ia in circa. Cind mi l-a adus acasa, era intr-un hal… I-am turnat apa si mincare cu lingurita pe git, ca nu putea sa manince singur. A doua zi, ne-am dus cu el in Craiova, la LSM, pe Calea Bucuresti. Acolo, doctorita Popa a spus ca baiatul e asa din cauza ca a rabdat de foame si ca are nevoie urgent de glucoza“, a spus Nicolita Caravan.
Cristinel Costinel Caravan a fost internat pentru recuperare la Spitalul de Urgenta Craiova, unde timp de doua saptamini a fost tinut cu perfuzii. Baiatul spune ca acum se simte mult mai bine. Daca il vezi, nici nu a-i crede ca a fost la Poiana Mare. Amintirile de acolo i-au ramas insa si nu il lasa sa doarma linistit: „Nu am uitat nimic. Nici cind puneau furtunele cu apa pe mine, nici ca ne dadeau la masa doar cartofi, varza si pesmet“.
