8.4 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024

Scurte stiri

Patru drumuri judetene din Mehedinti, blocate de ultima ninsoare


In Mehedinti, patru drumuri judetene erau ieri blocate de nameti, potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Drobeta“. Este vorba despre DJ 607 Grozesti – Strehaia, DJ 607 B Jidostita-Ciresu, DJ 670 Malovat – Balta – Baia de Arama si DJ 607 C Ilovita – Podeni. Utilajele au actionat pe aceste sectoare de drum pentru deszapezire, insa in unele locuri zapada este viscolita. Inca de duminica dupa-amiaza, mai multe microbuze, autobuze si autoturisme s-au blocat pe DN 67, in localitatea Colibasi. Firma care se ocupa de intretinerea drumurilor, SC DLP Mehedinti, a fost anuntata sa trimita utilaje de deszapezire in zona, iar spre seara autovehiculele au fost deblocate. Autoritatile ii sfatuiesc pe soferi sa-si echipeze masinile corespunzator si sa adapteze viteza la conditiile de drum.


Un judecator din Caracal a murit in somn


Magistratii din judetul Olt au fost luati prin surprindere ieri cind au auzit de moartea unuia din colegii lor de breasla. Marian Bobe avea 56 de ani si era judecator in cadrul instantei din Caracal din 1985. Acesta a fost gasit mort ieri-dimineata in locuinta proprie, decesul survenind in timp ce dormea. Conform declaratiilor unor colegi, se stia ca judecatorul avea probleme cu inima, insa nimic nu indica o evolutie atit de grava si de rapida a starii acestuia.


115 ani de la infiintarea Colegiului National „Tudor Vladimirescu“ din Tirgu Jiu


La Colegiul National „Tudor Vladimirescu“ din Tirgu Jiu au debutat ieri manifestarile dedicate implinirii a 115 ani de la infiintarea institutiei. Pe linga obisnuitele competitii sportive de fotbal si baschet, vor fi organizate concursuri si simpozioane pe diverse teme, vor avea loc lansari de reviste. De asemenea, vor fi organizate vizite la Muzeul Judetean, precum si la Centrul de informare si documentare „Constantin Brâncusi“. Vineri, in ultima zi a manifestarilor, o echipa a profesorilor va intilni, in cadrul unui meci de fotbal, echipa elevilor. Tot la CN „Tudor Vladimirescu“, in perioada 18 – 20 februarie, se va desfasura editia a VIII-a a Concursului interjudetean INFO Oltenia.


Conducerea Regiei de Apa are o noua misiune


Directorul Regiei Autonome de Apa (RAA) Craiova, Viorel Popescu, are la dispozitie zece zile pentru a le aduce la cunostinta tuturor presedintilor de asociatii noul regulament de functionare al institutiei. In conformitate cu noile modificari, facturile care depasesc 50 de milioane de lei vor fi achitate prin intermediul bancilor. Presedintii de asociatii sint insa nemultumiti deoarece, o data cu achitarea sumei, le este perceput si un comision. Desi acestia s-au plins viceprimarului Gheorghe Nedelescu, care are in subordine aceasta institutie, nu au primit raspuns pozitiv, deoarece „legea nu poate fi incalcata“. Pentru a evita astfel de situatii, reprezentantul administratiei locale a comunicat un termen-limita directorului RAA Craiova, pentru a intocmi un tabel cu persoanele care au luat cunostinta de modificari.


Accident cu patru raniti la Caracal


Un grav accident de circulatie, produs in week-end-ul trecut pe raza orasului Caracal, s-a soldat cu ranirea a patru persoane, printre care si un copil de 13 ani. Valentin Miclescu, de 52 de ani, din Craiova, conducea un autoturism marca Lexus pe raza localitatii amintite. La o intersectie, el nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Renault, condus regulamentar de Cristian Odor, de 33 de ani, tot din Craiova, si a intrat in coliziune cu acesta. In urma accidentului, a rezultat ranirea conducatorului autoturismului Renault, dar si a pasagerilor Adela Balan, de 36 de ani, si a copilului acesteia, Florin, de 13 ani. A mai fost ranita si Viorica Stroe, de 67 de ani, din comuna Brastavatu – Olt. Toti au fost internati la Spitalul Municipal din Caracal. Politistii continua cercetarile pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS