Debitele Dunarii vor scadea
Debitele Dunarii sint intr-o scadere usoara, insa ieri s-a inregistrat, potrivit specialistilor, virful de val al viiturii. Daca la inceputul saptaminii specialistii se asteptau ca debitele sa creasca pina la 12.000 mc/s, de-acum ei sint convinsi ca debitele vor scadea. Situatia este sub control si la Gruia, unde, in urma cu citeva zile, nivelul apelor crestea zilnic. Nivelul se ridica ieri la 657 cm, situindu-se cu 43 cm sub cota de inundatie. „Cresterea debitelor este normala pentru aceasta perioada. In prezent, ne aflam pe virful de val al viiturii. Conform prognozei noastre, debitele sint de 11.400-11.500 mc/s. Debitele vor inregistra o usoara scadere, astfel incit nu vor mai crea probleme“, a declarat Teodor Pavelescu, directorul Sucursalei Hidrocentrale Portile de Fier.
Spatiile comerciale din piete vor fi masurate
Viceprimarul Sorin Iordache a trimis o noua circulara directorului Administratiei Pietelor si Tirgurilor (APT) Craiova, Gheorghe Calinoiu. In document se stipula ca, pina la 1 aprilie, reprezentantii institutiei sa masoare spatiile comerciale din piete. Aceasta masura a intervenit dupa ce, in urma cu citeva saptamini, viceprimarul a facut un control in piete, descoperind ca in anumite cazuri agentii economici ocupau mai mult spatiu decit plateau. In cazul in care vor fi constatate nereguli, acestea vor fi imputate conducerii.
Patronii instalatiilor GPL, luati in vizor de ITM
Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Dolj a controlat, intre 23-25 martie, agentii economici care comercializeaza GPL. La nivelul intregii tarii, controlul a vizat descoperirea persoanelor care munceau la negru. De asemenea, s-a verificat daca agentii economici respectau prevederile legale referitoare la securitatea si sanatatea in munca, in activitatea de imbuteliere, depozitare, transport, comercializare si utilizare a GPL. „In Dolj, au fost stabilite opt echipe de inspectori de munca, care au controlat toti angajatorii. S-a observat ca dispozitiile legale sint respectate. Datele finale vor fi raportate luni, dupa ce se vor incheia toate procesele-verbale“, a precizat Mihai Mohora, director in cadrul ITM Dolj. Daca vor fi depistati ca practicau munca la negru, angajatorii vor fi amendati cu sume cuprinse intre 20 si 50 de milioane, potrivit Codului Muncii.
Teatrul din Tirgu Jiu, primul din tara care va juca o piesa in limba suedeza
Actorii teatrului „Elvira Godeanu“ din municipiul Tirgu Jiu vor juca in premiera pe tara o piesa in limba suedeza. Trupa de actori va efectua in perioada 28 septembrie – 15 octombrie un turneu in tarile scandinave Danemarca si Suedia, unde va juca piesa „Dropia“ in limba suedeza. Marian Negrescu, directorul teatrului din Tirgu Jiu, a spus ca institutia pe care o conduce este prima din România care efectueaza un turneu in tarile scandinave. Acesta este organizat de Zoltan Scharipra, un român stabilit de 20 de ani in Suedia si bun cunoscator al teatrului din aceasta tara. Actorii teatrului din Tirgu Jiu vor juca, in cadrul aceluiasi turneu, si piesa in limba româna „Raiul primul pe dreapta“, care va fi prezentata intr-o maniera modernista, punindu-se accent pe trasaturile de caracter ale personajelor. Cele doua piese vor fi titrate concomitent in limbile româna si engleza. „Turneul dureaza 18 zile. La Copenhaga, vor fi organizate doua seri românesti la ambasada tarii noastre, in cadrul carora vom prezenta cele doua piese. Este un ciclu de manifestari mai complex, in perspectiva integrarii in UE“, a spus Marian Negrescu. Actorii Teatrului „Elvira Godeanu“ au inceput deja sa pregateasca cele doua piese cu un specialist in teatrul suedez, de origine româna. De asemenea, actorii au la dispozitie o inregistrare a piesei intreptate de doi actori. Zoltan Scharipra a spus ca piesa „Dropia“ jucata in limba suedeza va fi prezentata pentru prima data la Tirgu Jiu, pe 4 mai. „Intentionam sa invitam la aceasta piesa reprezentantii ambasadelor din tarile in care vom merge in turneu. Tot atunci, voi face lansarea cartii mele despre cel mai important dramaturg suedez“, a declarat Zoltan Scharipra. Marian Negrescu a afirmat ca aceasta este o proba de foc, teatrul din Tirgu Jiu fiind la primul turneu international.