6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024

Artist de cearsaf

Are 15 ani si opt de când „murdareste“ cu foc hârtia ori pânza. Faima „pictorasului“ din Celaru a depasit de ceva vreme granita satului natal. Putini stiu insa ca talentatul copil abia reuseste sa faca fata cheltuielilor la care il obliga „meseria“ pe care a ales-o.


„Am luat din pod o blana si am facut-o bucati. Nu am avut de unde sa fac rost de lemn intreg“, se scuza Mihai, aratând ultima sa lucrare, o icoana pictata in tempera. Alaturi, un bloc de desen umplut cu schite. Pe sevalet, o copie reusita dupa un pictor rus. Iar pe perete, deasupra masutei, portretul lui Basescu.


„Chiar dupa ce a câstigat alegerile, mi-a venit ideea sa-l desenez“, zâmbeste baiatul. „Mi-a placut de el de prima data: e expresiv!“


Zeci de lucrari oferite cadou


Picteaza de la sapte ani. Fan impatimit al desenelor animate, primele lucrari au fost reproduceri dupa imaginile de la televizor. Au urmat la scurta vreme portretele. Intâi familia, desigur, apoi colegii de clasa, rudele, vecinii, cunostinte ale acestora.


In numai opt ani de când a pus prima pata de culoare pe hârtie, baiatul a strâns peste 200 de lucrari – vorba vine! Fara câteva teancuri lasate prin expozitii si fara alte câteva zeci oferite „modelelor“ ori prietenilor insistenti, pictorasul de 15 ani abia daca reuseste acum sa-si mai adune câteva lucrari pe care sa le arate curiosilor. Atât de mult i s-a dus faima de artist talentat, incât toata suflarea comunei Celaru a vrut sa aiba in casa semnatura Mihai Dicu! Cum va face insa rost de bani pentru materiale, cum isi va pune la punct mapa personala.


Prima afacere: sapte lucrari vândute intr-o zi


Prima expozitie a avut-o in clasele primare, când toata scoala a aflat de talentul lui. Era la ora de desen, iar invatatoarea le-a dat ca tema o icoana. Nu i-a luat prea mult lui Mihai sa acopere plansa. Când a sunat de iesire, nimeni nu s-a miscat din banca: cu ochii mariti de uimire, toti piciumanii priveau „tabloul“ pe care doamna Cecilia il agatase deasupra tablei. A luat zece, bineinteles, cu felicitari. In numai doua saptamâni, expozitia a fost gata: adusese de acasa tot ceea ce lucrase in ultimul timp, cele mai multe, benzi desenate. Au fost expuse toate, pe culoarul scolii. Iar de sub ele, scris cu litere de o schioapa, numele „pictorului“, Mihai Dicu, trecea pe buzele tuturor.


Toate cele sapte lucrari de acum doi ani de la caminul cultural au fost cumparate chiar din prima zi a expozitiei. Surpriza a intrecut asteptarile tuturor: era doar un copil, cum putea sa vânda niste mâzgaleli pe hârtie? Si inca pe bani frumosi. Cumparatorul insa nu a avut nici o indoiala in privinta artistului: talentul era evident, avea nevoie doar de un sprijin financiar, pentru a-si putea procura materialele necesare.


Secretul cearsafului


De banii câstigati atunci, Mihai isi va aduce aminte toata viata. „Intâi le-am inapoiat parintilor o parte din ce imi dadusera ei pâna atunci. Cu ce mi-a mai ramas, mi-am cumparat sevaletul, un rucsac, pensule, culori, ulei, hârtie si pânze, lucruri pe care nici nu visam ca le voi avea vreodata“, marturiseste Mihai.


Astazi mai pastreaza doar sevaletul. Celelalte s-au dus toate, putin câte putin, in orele lungi de lucru. Nu-i pare rau de ele. Timpul si exercitiul l-au perfectionat. Mai mult, inscris la Scoala Populara de Arta „Cornetti“ din Craiova, Mihai are sansa sa-si modeleze talentul sub indrumarea unor profesori. Cu materialele, insa, abia se descurca. Sa-si cumpere altele, este peste puterea financiara a lui si a familiei: „Un tub de acuarela este cincizeci de mii“, socoteste Mihai o eventuala cheltuiala. „Mi-ar trebui vreo zece. Daca nu, macar principalele – rosu, galben, albastru si alb. Uleiul de in, lacul, diluantul fac alti bani. Pânza speciala nici nu stiu cât costa – eu ma rezum la aceea normala, de cearsaf. Mi-a spus cineva secretul tratarii si pot sa lucrez destul de bine pe ea. Iar un set de pensule – din cele cât de cât mai bune, cu parul tare – costa 500.000! La câti bani costa toate, nu ma tin mai mult de câteva luni…“


Rabdator din fire, Mihai nu dispera. Stie ca odata va avea atelierul visat. Pâna atunci, insa, studiaza. La anul se va numara negresit printre tinerii artisti ai Liceului „Marin Sorescu“ din Craiova!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS