4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Raspundem cititorilor

Trimiteti intrebarile dumneavoastra pe adresa: Gazeta de Sud, strada Câmpia Izlaz, nr. 97A, Craiova sau pe e-mail [email protected]


Politistii continua cercetarile


Florea Gugu, din comuna Silistea Crucii, Dolj, ne-a sesizat ca, in luna septembrie 2006, persoane necunoscute i-au furat 30 de salcâmi din cei 600 plantati pe terenul sau din apropierea localitatii, iar in noaptea de 26 ianuarie, anul acesta, i-au mai sustras zece plopi. Barbatul spune ca, desi a reclamat furturile la politie, autorii nu au fost prinsi pâna acum.


GdS: Inspectoratul de Politie al Judetului Dolj a comunicat ca, in acest caz, politistii din cadrul Postului de Politie Silistea Crucii au intocmit un dosar penal pentru comiterea infractiunii de furt. Autorul sau autorii nu au fost identificati pâna acum pentru ca furtul a fost sesizat cu intârziere si nu s-a putut urmari valorificarea materialului lemnos. De asemenea, nu au fost martori care sa ajute la prinderea autorilor. In continuare se fac cercetari pentru identificarea persoanei sau persoanelor care au comis furtul, politistii cooperând cu angajatii Ocolului Silvic pentru a rezolva acest caz. (A.M.)


Trebuie sa deschideti titlu de succesiune


Domnul Nelu Tunaru din satul Ciupercenii Vechi, judetul Dolj, ne-a trimis o scrisoare in care ne roaga sa ii oferim un raspuns la urmatoarea problema. „Suntem mostenitori testamentari ai defunctei Elena Cioancas, decedata pe 4 februarie 2007. Ne aflam in posesia testamentului lasat de batrâna si a declaratiei in fata notarului ca am suportat toate cheltuielile de inmormântare. Am ridicat de la Casa Judeteana de Pensii ajutorul de inmormântare, dar ni s-a spus ca nu putem incasa si pensia pentru luna februarie“, a mentionat Tunaru.


GdS: Domnule Nelu Tunaru, din pacate, pentru a ridica si pensia pe luna februarie a defunctei exista anumite probleme, aceasta indemnizatie acordându-se doar rudelor de gradul I. „Nu este suficient testamentul lasat de defuncta. Pentru a intra in posesia pensiei, domnul Tunaru trebuie sa deschida succesiune pentru titlu de mostenitor, mentionând in plus ca toate bunurile batrânei i-au fost lasate mostenire“, a mentionat Ileana Ciutan, director executiv al Casei Judetene de Pensii Dolj. (A.C.D.)


Nu raspundem la anonime


Un grup de cititori din Mehedinti, care nu semneaza sesizarea trimisa redactiei GdS, sustin ca in cadrul Episcopiei Severinului se intâmpla tot felul de lucruri „necurate“. O situatie similara se refera la DOLJCHIM. Un grup de angajati de la aceasta unitate a trimis pe adresa redactiei un memoriu intitulat sugestiv: „Austriecii balcanici si jaful de la Doljchim“.


GdS: Redactia GdS nu poate da curs sesizarilor anonime, iar cei care doresc sa-si rezolve problemele cu sprijinul ziarului ar trebui sa aiba decenta sa se semneze si chiar sa ne dea un telefon de contact. (M.B.)


Domnule Constantin I. Dinca,


Am citit propunerile dumneavoastra si le vom sustine atunci când va fi cazul. O parte dintre ele sunt chiar interesante, iar pentru faptul ca va gânditi sa imbunatatiti anumite pasaje din regulamentele sportive, aducând si argumente, nu puteti primi decât laudele noastre. Din pacate, mai mult nu putem face pentru dumneavoastra, federatiile de specialitate fiind singurele care pot propune modificari de regulamente, iar acestea pot fi aprobate doar de forurile competente. (L.C.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS