Administraţia Naţională de Meteorologie a emis ieri o avertizare cod roşu pentru sudul judeţelor Dolj, Olt, Teleorman şi pentru toată suprafaţa judeţelor Ilfov şi Giurgiu, precum şi pentru municipiul Bucureşti. Avertizarea cod roşu este valabilă astăzi.
Avertizarea cod roşu se emite atunci când două zile consecutiv se înregistrează temperaturi de peste 41 de grade Celsius. În Lunca Dunării, temperaturile pot ajunge la 42-43 de grade. Printre măsurile anunţate de autorităţi se numără modificarea programului celor care lucrează în administraţie, reprogramarea examenelor la unele facultăţi, sporirea numărului de ambulanţe, creşterea numărului de puncte de prim ajutor. Pe perioada avertizării cod roşu, astăzi, se modifică programul de lucru al administraţiei locale, al tuturor serviciilor care lucrează direct cu publicul. În intervalul 11.00-18.00 nu se va lucra cu publicul. Ministrul de interne, Cristian David, a anunţat că autorităţile locale vor lucra în intervalul 7.30-11.00 şi 18.00 – 20.00. În zonele avertizate cu cod roşu ar trebui să crească numărul punctelor stradale de prim ajutor. „De asemenea, am decis sporirea numărului asistenţilor sociali, a voluntarilor care asigură apă, alimentele de bază şi medicamentele pentru persoanele care sunt netransportabile sau care dacă ar efectua deplasările în timpul zilei ar putea avea de suferit“, a precizat ministrul Cristian David. Pentru a asigura un nivel suplimentar de asistenţă în cazul în care numărul persoanelor care vor solicita asistenţa va fi crescut, Ministerul de Interne va pune azi la dispoziţia autorităţilor locale echipe speciale de intervenţie din partea jandarmilor care vor asigura acest serviciu special comunitar. Ministrul de interne a mai anunţat că Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă sunt în stare de alarmare pentru a preveni izbucnirea unor eventuale incendii.
Codul roşu, ţinut la secret în prefectură
Deşi avertizarea cod roşu a fost transmisă ieri-dimineaţă, până la ora 16.00 nici unul dintre primarii comunelor din judeţul Dolj nu ştia că s-a instituit codul roşu pentru marţi. Astfel, primarul de la Măceşu de Jos, Florian Cună, a spus: „Noi avem cod portocaliu şi facem permanenţă la primărie pentru că aşa s-a stabilit. Punct de prim ajutor avem decât la dispensar, iar pentru funcţionarii primăriei se distribuie apă. Pentru cetăţenii comunei există un singur puţ forat la mare adâncime care are apă potabilă şi de la care se pot aproviziona. Nu ne-a transmis nimeni că pentru marţi avem cod roşu“. La Rast, în satul nou există reţea de apă potabilă, iar în satul vechi există un puţ forat la mare adâncime. „Am aflat de la televizor că pentru marţi se instituie cod roşu şi mă duc să mai trag o conductă de la puţ la şosea ca să se facă accesul la apă mai uşor“, a spus Iulian Silişteanu, primarul comunei. La Dăbuleni, zonă în care temperaturile de peste 40 de grade au fost frecvente în ultimele zile, se ştia că este cod portocaliu. „Avem cod portocaliu, că este foarte cald. Eu sunt acum în Bucureşti, dar nu ne-a anunţat nimeni că avem cod roşu“, a spus primarul Nicolae Drăgoi.
Primarul de la Gighera, Ion Dăbuleanu, precum şi alte câteva zeci de primari din judeţ nu ştiau că pentru astăzi s-a instituit codul roşu. Punctele de prim ajutor pe care ministrul David le-a dispus sunt organizate doar la dispensarele sanitare comunale, distribuirea apei potabile fiind un deziderat greu de atins atâta timp cât majoritatea fântânilor nu au apă potabilă.
Telefonul verde vă poate ajuta!
În Craiova, toate farmaciile sunt pregătite pentru acordarea primului ajutor persoanelor toropite de caniculă. Oricine poate intra în farmacie pentru a respira aerul condiţionat, a bea un pahar cu apă, a-şi lua tensiunea şi a se odihni pentru câteva minute. Directorul adjunct al ASP Dolj, Eugen Popescu, spune că judeţul Dolj este pregătit să întâmpine codul roşu. „Pentru noi mari diferenţe nu sunt între codul portocaliu şi cel roşu. Ce pot să vă spun este că oamenii au înţeles că nu trebuie să mai iasă din case la orele când temperaturile ating cote ucigătoare. Cea mai mare afluenţă la punctele de prim ajutor instalate în Craiova o are cel de la Piaţa Centrală, unde se înregistrează zilnic 150 de consultaţii, iar în celelalte puncte media consultaţiilor este de 25 pe zi“, a spus dr. Popescu. Pentru cei care nu mai ştiu cum să traverseze această perioadă, telefonul verde instalat de Ministerul Sănătăţii stă la dispoziţia oricui este interesat. La 0.800.800.187 răspunde oricând un medic amabil care vă poate sfătui printre altele că diferenţa dintre temperatura de afară şi cea a aerului condiţionat nu ar trebui să fie foarte mare deoarece se poate instala şocul termic.
Unii se frig şi alţii se îneacă
Staţiile meteo din Bulgaria au înregistrat, pentru a treia zi consecutiv, cele mai mari temperaturi din istoria ţării. La Russe, termometrele au arătat 42 de grade Celsius. Arşiţa a provocat în week-end peste o sută de incendii de pădure. De cealaltă parte, în Ungaria, guvernul a decretat alertă de gradul trei. Străzile sunt udate întruna, se împarte apă rece gratuit şi, cum gazele de eşapament fac aerul şi mai greu de respirat, şoferii au fost rugaţi să-şi lase maşinile acasă şi să folosească transportul în comun. Peste 40 de grade sunt şi în Grecia, Macedonia, Serbia, Croaţia, Albania şi Italia. Începutul de săptămână sună şi mai rău: 43 de grade Celsius. Nordul şi Vestul Europei sunt străbătute, în schimb, de o masă de aer rece şi umed. În Marea Britanie, ploile nu se opresc de o săptămână. La fel se întâmplă şi în China, unde sunt alunecări de teren. Peste un milion de oameni au rămas fără locuinţe, iar pagubele materiale sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari. În timp ce o parte a lumii se pârjoleşte, cealaltă se îneacă.