4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSărbătoare la Boişoara

Sărbătoare la Boişoara

În comuna Boişoara s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute o manifestare intitulată „Pe plaiul Boişoarei“, aflată la ediţia a III-a. La Şcoala cu clasele I-III din localitate a avut loc o întâlnire cu fiii satului, în care au fost evocate fapte ale trecutului, s-a vorbit despre prezent şi perspectivele europene pentru comunitate. La deschiderea evenimentului, în Căminul Cultural Boişoara, au rostit alocuţiuni Petre Popescu, primarul comunei, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi ai Parlamentului României, precum şi fii ai comunei participanţi la manifestare. Au fost înmânate diplome celor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, tinerilor care au împlinit 18 ani şi persoanelor care s-au remarcat în activităţi cetăţeneşti pe raza localităţii Boişoara. Cu această ocazie, la biserica parohială s-a desfăşurat slujba religioasă şi au fost depuse flori la mormintele celor trecuţi în veşnicie.

În cadrul programului, Orchestra „Rapsodia Vâlceană“ şi Grupul „Rapsozii Oltului“ ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vâlcea au susţinut un concert folcloric. De această minunată sărbătoare s-a ocupat CJCPCT Vâlcea în parteneriat cu Primăria Consiliul Local şi Biserica Boişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS