În prag de Sărbători, două fetiţe au nevoie din nou de dumneavoastră, dragi oameni cu suflet. Chiar dacă sunt la vârsta la care păpuşile şi rochiţele frumoase ar trebui să fie singurele daruri râvnite, cele două copile au mărturisit Gazetei de Sud cea mai arzătoare dorinţă a lor: Moşul să le aducă doar sănătate!
Pentru că era nevoie de încă o opinie medicală şi de investigaţii într-o clinică specializată, fata a fost trimisă la Spitalul „Louis Ţurcan“ din Timişoara. Din nefericire, diagnosticul a fost confirmat: Alina avea leucemie acută limfoblastică. „Ne-am întors la Craiova şi ne-am internat în spital“, continuă Florina povestea, „iar de atunci, fetiţa mea a început să trăiască într-un infern! A întrerupt şcoala şi nu a mai ştiut decât de medicamente şi spital“.
Crăciunul trecut a găsit-o în spital
Opt luni în spitalul din Craiova, două la Timişoara, aşa şi-a petrecut Alina cel de-al şaptelea an de viaţă. Citostatice, mâncare de regim, dureri îngrozitoare şi lacrimi multe. De două ori i-a căzut părul, iar trupul i s-a adunat într-un mănunchi de oase şi piele. Din pricina lunilor pierdute, Alina a fost nevoită să repete anul – lucru care a demoralizat-o şi mai mult. Când s-a întors totuşi la şcoală – alt coşmar. Fără să realizeze cât rău pot face, copiii îi smulgeu fetiţei şepcuţele de pe cap, jignind-o cu tot felul de glume nepotrivite. Comportamentul acestora i-a distrus şi ultima fărâmă de putere care o mai ţinea pe picioare. Nu s-a mai dus la şcoală. A continuat tratamentul, preferând să scrie şi să citească pe patul spitalului. „Paşte, Crăciun, zile de naştere – pe toate le-a făcut fetiţa mea în spital. În cele din urmă, colegii şi-au dat seama de gravitatea bolii ei şi, împreună cu învăţătoarele din cele două clase unde a învăţat Alina, au strâns bani să o ajute“, povesteşte Florina.
Un singur dar aşteaptă de la Moş Crăciun: sănătate
E aşezată în patul care ocupă aproape toată camera. Cu ochii ei mari şi frumoşi, sub care pielea se subţiază şi se adânceşte în pete întunecate, copila de nouă ani priveşte la televizor. Abia s-a întors de la şcoală – de la Colegiul „Elena Cuza“, unde s-a mutat din toamna aceasta. E obosită, la fel ca în fiecare zi, în ciuda tratamentului pe care îl ia zilnic. Dar mai cu seamă în perioada de după citostatice, pe care le urmează, cu sfinţenie, la fiecare două luni. Acum, se află chiar într-o asemenea perioadă. Abia s-a întors de la spital. Primele două zile petrecute acolo sunt în regulă, îşi aminteşte. Apoi, nu se mai opreşte din plâns până pleacă. Iar asta se întâmplă de câteva luni – mai precis, de când prietenii pe care şi-i făcuse în spital au început să lipsească, rând pe rând… Întâi a murit Auraş… apoi, Dan… mai târziu, Florin, apoi Mihaela, Ana… Din grupul vesel care era acum doi ani, abia dacă au mai rămas câţiva. E drept că au apărut mereu chipuri noi… dar cine ştie cât vor rămâne şi ele…
Închide televizorul şi încearcă să doarmă, în ciuda zgomotului din casă. S-a obişnuit doar – 15 oameni locuiesc în acelaşi apartament: ea cu părinţii şi Tavi, frăţiorul de patru ani, într-o cameră, iar ceilalţi – bunici, mătuşi, unchi şi şapte verişori, în restul casei. Închide pleoapele. Vine Crăciunul. Ce-şi doreşte? – a întrebat-o maică-sa chiar vineri. O casă unde să fie numai ei patru, o familie fericită? Un serviciu mai bun pentru tatăl ei? Bani mai mulţi?… Se gândeşte o clipă şi strânge pleoapele peste lacrimi: îşi doreşte să facă transplantul de măduvă şi să fie sănătoasă. Atunci nu va mai conta nici dacă nu vor avea ce mânca, nici dacă vor dormi pe un preş, într-o scară de bloc. Atunci Alina şi familia ei vor fi cei mai fericiţi oameni de pe faţa pământului!
Fără operaţie, vederea va fi definitiv pierdută
Se învârte ca o sfârlează prin cameră, oprindu-se la fiecare câţiva paşi să-şi admire rochiţa. E nouă, albă, din mătase şi voal, stropită din loc în loc cu sclipici. I-a luat-o mami cu câteva zile înainte, special pentru ocazia de azi: serbarea de la grădiniţă, de peste nici două ore, unde Denisa va interpreta un rol extrem de important: acela de îngeraş! Râde fericită! Mai face o piruetă şi îşi ridică, graţioasă, crinolina de omăt. O pipăie cu gingăşie, cu ochii pe jumătate închişi. „Ce frumoasă e!“, îşi zice şi se dezlănţuie din nou într-o fugă nebună, pipăind mereu materialul vaporos. Să-l simtă cu degetele. Pentru că acesta este singurul mod în care Denisa Anastasiu poate „vedea“ lucrurile, lumea din jurul ei….
I-a moştenit pe părinţi: Maria, mama ei, este nevăzătoare gradul I; Cornel, tatăl – nevăzător gradul II. La un an şi şapte luni, fetiţa a fost diagnosticată cu miopie -10, o „boală“ care, din nefericire, avea să se agraveze cu fiecare zi. Acum, după trei ani şi jumătate, de când Denisa a intrat în evidenţa medicilor, miopia ei a ajuns la -20. Şi nu are decât cinci ani… „Boala evoluează. Acum, abia mai vede – numai când stă foarte aproape de obiecte… Nu mai poartă nici ochelari, pentru că au crescut dioptriile atât de mult încât lentilele care i-ar trebui ar fi foarte grele şi i-ar deforma nasul. Din această pricină o doare capul mereu şi abia face faţă programului de la grădiniţă… Cristalinul ei este bolnav şi, pe măsură ce trece timpul, se măreşte până când, probabil, se va sparge… Atunci, vederea ei va fi definitiv pierdută. Nu se va mai putea face nimic!“, explică Maria pe înţelesul tuturor blestemul pe care, după ea şi soţ, îl poartă acum şi singurul lor copil.
Din fericire însă, pentru Denisa mai există o şansă: operaţia de implant de cristalin. Aceeaşi operaţie pe care a suferit-o şi tatăl ei, în copilărie, şi care l-a „coborât“ de la gradul I de handicap, la al II-lea. „Operaţia de implant de cristalin nu este foarte complicată astăzi… Şi nici foarte scumpă. Pentru un ochi, costă 25 de milioane şi se efectuează la Bucureşti. Denisa noastră are nevoie de implant la ambii ochi…“.
Un preţ mic, dar un gest mare!
50 de milioane… O sumă de-a dreptul infimă, dacă te gândeşti că de ea depinde vederea unui om. Creşterea şi evoluţia normală, fericită a unui copil. O sumă care poate fi cheltuită într-o seară în hipermarket – aceeaşi sumă care ar salva de la deznădejde o fetiţă dulce, veselă, sprinţară, de numai cinci anişori. Din păcate, părinţii Denisei nu dispun de aceşti bani. Maria lucreză cu salariul minim la fabrica de ambalaje din carton (pentru nevăzători), în timp ce Cornel, tatăl ei, aduce un venit şi mai mic – obţinut numai din alocaţia socială pe care se îndură să i-o dea statul, pentru handicapul său. Toţi trei locuiesc într-o garsonieră ANL pe care au reuşit, în sfârşit, să o obţină, după cinci ani de aşteptări, şi unde abia se descurcă să plătească şi chiria, şi celelalte taxe lunare. Pentru ei, 50 de milioane înseamnă o avere – pentru noi, un dar pe care îl putem face, din inimă, acum, în prag de Crăciun!
Conturi pentru donaţii
Cei care vor să le ajute pe aceste două fetiţe, să le ofere un Crăciun de poveste, fără lacrimi şi suferinţă, pot apela la nr. de telefon 0720.880.482. De asemenea, pentru Alina Ana-Maria Şuncă, sunt deschise două conturi, la Banca Comercială Română (pe numele tatălui ei, Ionel Şuncă), unde se pot face donaţii: în euro: RO62 RNCB 2600 0004 7753 0002; în lei: RO89 RNCB 2600 0004 7753 0001.
Pentru fetiţa de cinci anişori, Denisa, care are nevoie de două transplanturi de cristalin – adică de numai 50 de milioane! – punem la dispoziţie conturile Fundaţiei Gazeta de Sud, conturi în RON, EURO şi USD, deschise la Banca UNICREDIT, sucursala Craiova.
CONT RON: RO74 BACX 0000 0030 2887 2000
CONT EUR: RO47 BACX 0000 0030 2887 2001
CONT USD: RO20 BACX 0000 0030 2887 2002
Vă mulţumim din inimă şi vă dorim Sărbători fericite şi frumoase alături de cei dragi!
