Îţi trebuie curaj vecin cu nebunia să te aventurezi, ca şofer, pe porţiunea de drum dintre localitatea doljeană Melineşti şi comuna Stoina, din judeţul Gorj. Cratere de un metru se cască la tot pasul şi rişti, în cel mai fericit caz, să îţi rupi maşina.
Mergi liniştit dinspre Craiova către Melineşti. Drumul e bun. Nu ştii ce te aşteaptă mai departe. O porţiune cu piatră cubică înainte de intrarea în Stoina vine ca un avertisment. Maşina se zgâlţâie şi geme din toate încheieturile, dar continui drumul, sperând că a fost doar o întâmplare. Piatra cubică a fost prima, dar şi ultima atenţionare, căci de acolo… „potopul“. „Cariile“ din drum vin una după alta, pe stânga, pe dreapta, nu ştii cum să le ocoleşti, din sens opus vin maşini, iei în plin una-două gropi, frânezi şi te întrebi câte pedepse mai poate îndura suspensia. Fără să vrei, faci în minte un calcul al viitorului deviz de service. Şi calvarul continuă, căci capcanele vin câte una la metru. Prăpăstiile din aşa-zisul asfalt apar strategic parcă, tocmai în curbe, unde riscul să ieşi în decor şi să te răstorni este cu atât mai mare. În doar câteva locuri se observă petice de asfalt, care încearcă să ascundă reparaţiile de mântuială făcute cu ani în urmă.
Asfalt cu premeditare
Aceeaşi metodă heirupistă o puneau joi în aplicare câţiva muncitori ai Administraţiei Naţionale a Drumurilor. Moleşiţi de căldură, aceştia azvârleau câte o lopată de asfalt de calitate îndoielnică, apoi îl tasau. Cât o rezista, Dumnezeu ştie! Oamenii strânşi în târgul de săptămână din centrul Stoinei priveau cu neîncredere drumarii. „Drumul e în halul ăsta de ani buni. Acu’ s-au gândit şi ei să astupe gropile, că sunt alegeri. Să îi vedeţi când toarnă asfalt pe ploaie, de se duce a doua zi şi gropile sunt la loc“, comentează sictirit un cetăţean venit să cumpere porumb din târg.
Hai la târg, neamule!
În afară de muncitori, doar târgul din Stoina anima comuna. Aliniaţi de-o parte şi de alta a drumului naţional, precupeţii ispiteau trecătorii cu oferte variate: de la porumb, la răsaduri sau verdeţuri. Câţiva metri mai încolo, pe aleea care duce la cimitir, romii aşternuseră la vânzare ţoalele la mâna a doua. „Doar zece mii bucata“, ţipa în gura mare o vânzătoare cu fustă colorată. Altul, mai şugubăţ, se dădea oropsit: „Luaţi şi de la mine, că mă omoară muierea. Nu mă primeşte în casă până nu vând toată marfa“. La amiază, târgul s-a spart şi toată lumea s-a băgat la umbră, la un mic şi-o bere rece. Doar era 1 Mai muncitoresc.
