7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024

EURObeneficiarii

Campionatul European de Fotbal 2008 a adus deja venituri uriaşe oamenilor de afaceri. Pe lângă creşterile înregistrate de agenţiile de turism, distribuitorii şi producătorii de materiale sportive au anunţat că au de două, chiar de trei ori mai mulţi cumpărători.

 

Anticipând interesul românilor pentru acest sport, Adidas a scos pe piaţă, în premieră, şi replici ale tricourilor pentru suporterii români, care se vând la preţul de 107 lei, în timp ce originalul costă 147 de lei. Sponsor oficial al naţionalei române de fotbal şi partener al Euro 2008, Adidas recunoaşte că „s-au vândut cel mai bine tricourile pentru naţională, lucru care într-o lună normală nu se întâmplă“.

„Ne aşteptăm la o creştere cu 40-50% a vânzărilor în perioada Campionatului European, cele mai solicitate produse fiind tricourile, care deţin o pondere de 60% din total“, a afirmat Alexandru Simina, brand manager al portalului de vânzări de echipament sportiv Netsport, care colaborează cu 20 de furnizori şi comercializează zece mărci de produse.

Tricourile cu Mutu şi Chivu se vând ca pâinea caldă

 

Cei mai câştigaţi par însă producătorii de echipamente sportive care, după inspiraţia de a scoate pe piaţă tricouri cu vedetele naţionalei, au înregistrat creşteri cu până la 40%.

„Clienţii noştri au cumpărat tricourile naţionalei cu Mutu, Chivu şi Nicoliţă, dar nu au ocolit nici tricourile cu ceilalţi componenţi ai lotului naţional. Cred că luna trecută vânzările pe acest segment au crescut cu 20-25%, iar pentru luna iunie estimăm o creştere de până la 40%“, au declarat surse din piaţă.

„Înainte cu o lună de a începe Campionatul European din Austria şi Elveţia, au crescut vânzările de echipamente sportive“, a declarat pentru NewsIn Diana Ionaşcu, reprezentant al uneia din firmele care distribuie echipament sportiv în marile centre comerciale din Capitală.

De aceeaşi părere au fost şi reprezentanţii magazinelor de profil din mall-urile bucureştene: „Dacă într-o zi normală vindeam maximum patru-cinci tricouri, odată cu meciurile de fotbal, am reuşit să vindem dublu sau chiar triplu. În afară de tricourile cu jucătorii români s-a vândut şi echipamentul sportiv al celorlalte echipe prezente la Campionatul European“.

Curge berea…

 

Şi cum fotbalul merge de minune cu berea, creşteri ale vânzărilor s-au înregistrat şi în acest domeniu. „La nivel de companie, creşterea în volum a vânzărilor de bere pe durata campionatului se va situa la aproximativ 25%, iar la nivel de piaţă, creşterea va ajunge între 10% şi 15%“, a anunţat ieri vicepreşedintele United Romanian Breweries Bereprod (URBB), Cătălin Ignat. Potrivit acestuia, variantele de ambalaj preferate de români sunt sticla şi draught-ul, pentru cei care văd meciul la terasă, PET-ul şi doza fiind alese de cei care vor să stea acasă în faţa televizorului.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII