4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSlujbă de întronizare

Slujbă de întronizare

ÎPS Irineu Popa Slătineanul va fi întronizat duminică, 27 iulie, la Catedrala Mitropolitană cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Craiova, drept noul Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în cadrul unei ceremonii oficiate de Patriarhul Daniel. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), va oficia la Catedrala Mitropolitană din Craiova Sfânta Liturghie, de la ora 9.00, şi ceremonia de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu Popa, de la ora 11.30. La eveniment vor participa membri ai Adunării Eparhiale ai Arhiepiscopiei Craiovei, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice locale, preoţi, monahi şi credincioşi din Oltenia şi alte regiuni ale ţării, se arată în comunicatul Patriarhiei.

ÎPS Irineu Popa a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din 8-9 iulie 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU