Datoriile din mineritul oltean au ajuns afaceri pentru băieţii deştepţi. O tranzacţie între două societăţi deţinute de stat, ICM SA şi CET Govora, a îmbogăţit un executor judecătoresc cu peste un milion de euro.
Pentru a înţelege amalgamul de relaţii dintre firmele ce acţionează în sectorul minier din Oltenia, trebuie să ne întoarcem cu cinci ani înapoi, când Compania Naţională a Lignitului Oltenia „s-a spart“ în mai multe societăţi. De acolo a început nebunia.
Anul de graţie 2004. Prin HG nr. 103, guvernarea PSD a decis ca toate datoriile către stat ale CNLO, în valoare de peste două miliarde de lei, să fie transferate către o nouă entitate, Societatea Comercială pentru Închiderea – Conservarea Minelor (ICM) SA. În schimb, bunurile au luat calea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, societate nou-creată. Odată cu datoriile, ICM a preluat în 2004 şi creanţele pe care fostul CNLO le avea de recuperat de la Complexurile Energetice Turceni (120 de milioane de lei), Rovinari (82 de milioane de lei), Craiova (5,3 milioane de lei), CET Govora Vâlcea (100 de milioane de lei) şi CET Halânga (Braşov) în contul cărbunelui livrat. În total, era vorba despre aproximativ 300 de milioane de lei. Ca să fie tacâmul complet, un an mai târziu, parlamentul a dat o lege, 243, prin care creanţele preluate de ICM urma să fie transformate în acţiuni la societăţile debitoare. Dacă procesul de conversie ar fi avut loc, ICM ar fi trebuit să deţină cam o treime din capitalul social al celor două complexuri, considerate de importanţă strategică pentru sistemul energetic naţional.
Acţiunile… acţiunile… cât fac?
Situaţia s-a complicat în anul 2006, când două firme private, ITUC INDUSTRY SA Motru şi SC ARC SA Târgu Cărbuneşti, au cerut falimentul ICM SA. Datoriile către prima firmă, în valoare de câteva sute de milioane de lei vechi, au fost achitate. În cauză a rămas doar ARC SA, societate controlată de omul de afaceri gorjean Clement Mocanu, apropiat al PSD. Mocanu avea de recuperat prin firma sa o creanţă de circa 600.000 de lei. În consecinţă, pe 1 septembrie 2006, la ICM SA s-a deschis procedura insolvenţei, iar pe 22 decembrie 2006 s-a trecut la faliment. Lichidatorul societăţii, BNP Consult SRL Craiova, trebuia să vândă bunurile ICM, pentru a plăti creditorii. Societatea nu mai avea însă nimic executabil în patrimoniu. „ICM are în patrimoniu doar câteva maşini şi birouri, dar are de încasat de la complexurile energetice circa 3.000 de miliarde. Am înaintat notificări atât acestor unităţi, cât şi către AVAS şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru a ne informa ce au de gând: ori transformă creanţele în acţiuni, pe care apoi să le putem vinde, ori ne plătesc datoriile, eşalonat“, declara atunci Vlad Babov, directorul BNP Consult. Babov mai spunea că, în cazul în care statul nu decide ce va face cu aceste unităţi, va trece la procedurile de executare silită, adică blocarea conturilor, urmată de vânzarea de active. După scrisori rămase fără rezultat trimise factorilor de decizie din minister şi ai finanţelor, BNP a făcut primul pas către vinderea acţiunilor pe piaţa liberă. S-a înscris ca acţionar la Complexul Energetic Craiova cu 2,13% din capitalul social, următorul pas fiind scoaterea acţiunilor la licitaţie. Aceeaşi procedură trebuia urmată şi în cazul complexurilor Turceni şi Rovinari. Văzând că se îngroaşă gluma şi că orice persoană fizică sau juridică ar fi putut controla o parte din energia ţării, organismele statului, în speţă, fiscul din Gorj, s-au trezit şi au cerut înlocuirea lichidatorului, ceea ce au şi reuşit într-un final, după procese îndelungate. Văzându-se pus la colţ pentru că ar fi subminat sistemul energetic vânzându-l străinilor, BNP Consult a cerut să se înscrie ca acţionar şi la SNLO, în contul unei datorii de 210 milioane de lei. Dacă ar fi reuşit, BNP devenea acţionar cu 65,89% din capitalul social la cel mai mare producător de cărbune din ţară. După ce a câştigat iniţial, BNP a pierdut în cele din urmă acest drept, mai ales că pe fir intrase şi corpul de control al primului-ministru şi al ministrului economiei, ameninţaţi să piardă controlul asupra sistemului energetic, în mod ironic, chiar pe baza unei legi emise de parlament.
Înapoi la stat
După îndepărtarea BNP Consult, finanţiştii, în calitate de creditor principal al ICM, şi-au ales alt lichidator, SC Rovigo SPRL, societate deţinută de Vasile Deleanu, un personaj despre care presa a scris că a fost ofiţer acoperit al Securităţii, omul căruia Dan Voiculescu îi dădea note informative. Lichidatorul ar fi fost recomandat de firma de avocatură „Stănescu, Miloş şi Dumitru“, la care sunt asociaţi Arin Stănescu, Simona Miloş şi Ştefan Dumitru. Firma acordă reprezentare şi asistenţă juridică pentru fostul Minister al Economiei şi Finanţelor în dosarul ICM. Potrivit spuselor lui Deleanu, acţiunile SNLO şi ale Complexului Energetic Craiova s-au întors la stat imediat după numirea sa ca lichidator. „Ceea ce a făcut fostul lichidator a fost golănie. Toate acţiunile de la SNLO şi de la CE Craiova s-au întors la stat în decembrie anul trecut. De aceea m-au şi numit pe mine. Nu poţi lăsa acţiunile de importanţă naţională pe mâna unei persoane“, a spus Vasile Deleanu. Chiar dacă se consideră un salvator al sistemului energetic, patronul Rovigo s-a implicat într-un contract suspect de recuperare a unor creanţe.
Vorba lu’ Deleanu: „Asta-i viaţa…!“
ICM, societatea pe care o lichidează, a încheiat o tranzacţie cu CET Govora, societate inclusă pe lista marilor datornici către ICM, de la care avea de recuperat o sută de milioane de lei. Tranzacţia dinte cele două părţi prevedea ca ICM să renunţe la jumătate din suma pe care o avea de încasat. Înţelegerea a venit după un şir lung de procese atât la Tribunalul Gorj, cât şi la Curtea de Apel Craiova. „Cam o jumătate de an i-am speriat cu falimentul pe cei de la CET Govora. S-au convins să suntem serioşi şi că eram pregătiţi să-i băgăm în faliment“, a spus Deleanu. Întrebat de ce a renunţat la jumătate din sumă atât de repede, avocatul a precizat că risca să nu mai primească nici un ban.
„Mi-au făcut dovada că nu au mai mulţi bani. Dacă intrau în faliment, procesul ar fi durat probabil încă trei-patru ani şi poate luam doar două – trei milioane de lei. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost de acord“, a explicat Deleanu. Ce nu a spus avocatul este faptul că, pe lângă comisionul firmei sale de 1% din suma recuperată, adică aproximativ 540.000 de lei, un executor judecătoresc câştigă de zece ori mai mult. „Debitoarea CET Govora se obligă să plătească suma totală de 54.140.772 de lei, reprezentând: 49,3 milioane debit, 952 de lei cheltuieli de executare, 486.900 de lei onorariu de executare, 4.335.646 alte cheltuieli/taxe (…)“, se arată în tranzacţia dintre cele două părţi. Câteva rânduri mai jos, aflăm unde se duc cei peste un milion de euro: în contul Biroului Executorului Judecătoresc Tănase Gheorghe din Bucureşti. Deleanu nu a putut explica pentru ce sunt plătiţi aceşti bani. Ei nu reprezintă nici cheltuieli de executare, nici onorariul executorului, deoarece sunt cuprinse clar în tranzacţie. „Cred că sunt cheltuieli de judecată sau onorariu. Ah, nu? Atunci nu ştiu. Asta e viaţa“, a spus Deleanu. Fostul lichidator al ICM, Vlad Babov, de la BNP Consult, crede că este vorba despre un comision ascuns plătit. „S-ar putea să-i dăm în judecată să redevenim noi lichidatori. O să mă gândesc la lucrul ăsta“, a spus Babov.
