Nouă familii chiriaşe într-o casă naţionalizată din buricul Craiovei asistă cu sufletul la gură la războiul dintre primărie şi o persoană care a revendicat imobilul. Cele aproape zece camere ale casei şi terenul de peste o mie de metri pătraţi le-au făcut cu ochiul şi samsarilor imobiliari, care au intrat pe firul afacerii.
Strada Împăratul Traian numărul 31. O casă impunătoare, dar mâncată de timp, cu o curte generoasă, în care se văd atârnate pe frânghiile agăţate de pomi hăinuţe de copii puse la uscat. Aici locuiesc de aproape zece ani mai multe familii, chiriaşe ale Regiei de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL), administratorul imobilului. De-a lungul timpului, au încercat în nenumărate rânduri să cumpere camerele în care locuiau, dar nu au reuşit, deoarece RAADPFL le-a respins sistematic cererile. S-au mulţumit temporar cu statutul de chiriaşi, sperând că, la un moment dat, vor deveni proprietari. Acum însă, ca mulţi alţii, sunt în pericol de fi aruncaţi în stradă din cauza războiului dintre moştenitorii care au revendicat casa, război provocat la un loc de instanţele de judecată din Craiova şi de nehotărârea şi interesele ascunse ale primăriei.
Primăria, tare ca fularul în instanţă
S-o luăm cu începutul. În anul 1997, trei persoane – Ion Niţu, Sofica Niţu şi Alexandrina Niculescu – au cerut Primăriei Craiova despăgubiri pe Legea nr. 112/1995 pentru imobilul din strada Împăratul Traian, susţinând că sunt moştenitorii Mariei Petrescu şi ai lui Radu Viişoreanu din celebra familie a Viişorenilor. Maria împreună cu fraţii ei, Ion şi Radu, au deţinut în cote egale casa şi terenul din faţa actualului sediu al Jandarmeriei. Ulterior, comuniştii au confiscat casa pe baza Decretului nr. 92/1950.
Cei trei solicitanţi au invocat un testament din 1986, prin care Maria Petrescu o desemna pe Sofica legatar universal al bunurilor ei, document care ridică unele semne de întrebare asupra înţelesului cuvintelor, şi alt testament din 1971 al soţiei lui Radu Viişoreanu, Antoinette Elena Adriana Niculina. „Subsemnata Maria Petrescu (…) las legatară universală cu dreptul de a dispune cum crede de cuviinţă de toate lucrurile ce se vor găsi la moartea mea în locuinţa mea finei (fiicei? – n.r.) mele Niţu Sofica (…) cu condiţia de a mă îngriji până la moarte şi de a mă înmormânta în plaţul (? – n.r.) ce posed la cimitirul Ungureni. Asemenea, îi las din acel loc ce posed împreună cu cumnatele mele (…) partea ce mi se cuvine mie, adică 1/3 din acel loc“, se arată în testamentul semnat pe 14.10.1986. La ce loc s-o fi referit Maria Petrescu atunci când vorbea despre treimea pe care o punea la dispoziţia Soficăi Niţu? La locul de veci sau la casă? Primăria Craiova nu şi-a pus astfel de întrebări, ci a respins cererea fără să stea prea mult pe gânduri, pe motiv că imobilul nu putea fi restituit, deoarece fusese preluat fără titlu valabil.
La fel a procedat şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 112. Supăraţi, cei trei revendicatori au dat în judecată toate autorităţile care se puseseră de-a curmezişul dorinţei lor şi au cerut despăgubiri băneşti, deoarece restituirea casei în natură nu era posibilă din cauza existenţei chiriaşilor. Judecătoria Craiova le-a dat dreptate şi, printr-o sentinţă din 1998, a desfiinţat hotărârile Comisiei Judeţene, pe care a obligat-o să acorde despăgubiri. În mod suspect, Comisia Judeţeană şi primăria s-au înmuiat brusc şi nu au mai făcut recurs la decizia instanţei, care a rămas definitivă şi irevocabilă. Aşa că, în anul 2000, cele trei persoane au primit fiecare aproximativ 160 de milioane de lei vechi (1.600 de lei – n.r.), iar dosarul părea închis. Asta ar fi însemnat că toate cele zece familii de chiriaşi puteau, în sfârşit, să-şi cumpere camerele. Cu toate acestea, RAADPFL s-a încăpăţânat să refuze vânzarea lor.
Punct şi de la capăt
Vremea a trecut, iar în 2001 a explodat bomba. Alt moştenitor, de această dată, rudă de sânge cu Viişorenii, Nicolae Viişoreanu, a notificat primăria că-şi vrea casa înapoi. Nicolae era fiul lui Ion Viişoreanu, fratele lui Radu şi al Mariei, şi cum cei doi nu avuseseră urmaşi, Nicolae ar fi trebuit să moştenească întreaga casă. Pentru primărie, care doar ce scăpase de beleaua cu moştenitorii făcuţi din hârtii, apariţia unui moştenitor de sânge al Viişorenilor însemna o problemă în plus. Iniţial, Nicolae Viişoreanu, în calitate de unic moştenitor, aşa cum se consideră, a notificat primăria, în noiembrie 2001, pe Legea nr. 10/2001, că doreşte restituirea unui singur apartament din cele cele nouă existente.
Cum dosarul său era incomplet, potrivit juriştilor primăriei, i s-au cerut documente suplimentare, iar în 2003, primarul de atunci, Vasile Bulucea, i-a respins cererea pe motiv că nu făcuse dovada calităţii de proprietar asupra imobilului, „aşa cum prevăd art. 3 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001“. Numai că motivarea primăriei ar putea să-i dăuneze grav pe viitor. Municipalitatea a uitat de existenţa articolului 4, care spune că de restituiri în natură pot beneficia şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite. Ulterior, Viişoreanu s-a răzgândit şi a cerut retrocedarea întregii case, cerere, de asemenea, respinsă, după cum spun juriştii primăriei. Una peste alta, Viişoreanu a dat în judecată primăria şi pe primar, dar Tribunalul Dolj a considerat că municipalitatea a avut dreptate şi i-a respins acţiunea.
Curtea de Apel i-a dat dreptate însă, casând sentinţa Tribunalului pe care l-a obligat să rejudece cauza. În paralel, între Viişoreanu şi cei trei beneficiari de despăgubiri a început o serie de procese, fiecare încercând să demonstreze că el este moştenitorul adevărat, iar celălalt, doar un falsificator de acte. Instanţele au împăcat şi capra, şi varza, decizând că ambele părţi au dreptate. Singura diferenţă era că toate cele trei persoane se aleseseră cu bani, iar Viişoreanu, doar cu numele de moştenitor.
Cum să cumperi un milion de euro cu 50.000 de euro
Sătul de sălile de judecată, Nicolae Viişoreanu a decis să-şi umple şi el buzunarele cu ceva bani. Mai ales că samsarii imobiliari adulmecaseră afacerea. Pe fir a intrat avocatul Bogdan Popescu, celebru pentru implicarea în afacerea cu pământuri de la Balta Craioviţa şi de la Işalniţa.
Acesta l-a consiliat pe un anume Dumitrescu George Mircea din Craiova să cumpere cu 200.000 de lei drepturile succesorale ale lui Viişoreanu, lucru care s-a şi întâmplat în octombrie 2006. Astfel, contra unei sume modice, de aproximativ 50.000 de euro, Dumitrescu se făcea stăpân pe o casă boierească situată în centrul Craiovei, în faţa Jandarmeriei, şi pe o suprafaţă de peste o mie de metri pătraţi, al căror preţ bate bine spre milionul de euro. Bineînţeles, cu condiţia să câştige procesul. Care acum o lua practic de la zero. În prezent, judecata a ajuns în stadiul expertizei topografice a locului. Chiriaşii au povestit că, în ultimul timp, au fost mereu vizitaţi de experţi pentru măsurători şi de mai mulţi oameni care fac afaceri cu pământ. „Am fost ameninţaţi că vom fi evacuaţi cu forţa şi că o să plecăm de aici cât de curând. Aşteptăm din moment în moment să ne dea afară. Nu ştim unde o să ne ducem“, a spus unul dintre chriaşi.
Dacă ar fi să-i credem pe juriştii primăriei, opt din cei nouă chiriaşi ar trebui să stea liniştiţi. „Dacă va câştiga, Nicolae Viişoreanu poate primi cel mult apartamentul pe care l-a cerut iniţial. Cererea pentru retrocedarea întregii case, pe care a făcut-o în 2003, este tardivă. Potrivit Legii nr. 10/2001, termenul-limită de depunere a notificărilor a fost până pe 14 februarie 2002. După această dată, cererile nu mai sunt valabile. Chiar dacă vor spune că solicitarea de retrocedare a întregii case este o completare la notificarea iniţială, nu este adevărat. Este altă notificare. Completare înseamnă să depui documente în plus, gen certificate de moştenitor“, au precizat juriştii primăriei.
