4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024

Spectacol pe schiuri


Peste 100 de oameni s-au lansat în slalom pe pârtia numai bună de schiat din staţiunea Rânca la concursul de schi pentru amatori, organizat de Gazeta de Sud. Cei care au vrut să simtă fiorul concurenţei n-au ţinut seama de vârstă: s-au aliniat la start pitici de patru ani şi adulţi – veterani ai sportului de iarnă, de 50-60 de ani.

 

Concursul de pe pârtia mare din Rânca a început puţin după ora 12.00. 4, 10, 15, 20 şi mai mult, 53 sau 59. Vârsta n-a contat. Pentru a exista o departajare, organizatorii au stabilit trei categorii: 5-10 ani, 11-16 şi cei de peste 16 ani. Cum prichindeii au ţinut morţiş „să se dea şi ei“, limitele au dispărut şi au intrat în competiţie şi micuţi sub cinci ani. Ei păreau cei mai fericiţi. Trăiau o poveste de spus la grădiniţă, în faţa colegilor. Câţiva dintre ei aveau doar câteva luni de când puseseră schiurile în picioare. Alunecau fără griji, câteodată fără beţe, unii aplecaţi, alţii, drepţi, parcă nevrând să ajungă la capătul pârtiei prea devreme. Tot farmecul era acolo, în mijlocul zăpezii şi al curenţilor. Cum să nu participe şi ei la concurs, ca băieţii ăia cu căşti pe cap şi ochelari mari la ochi? Şi, în felul acesta, listele cu primele două categorii de vârstă au început să se completeze rapid. Vremea caldă, pârtia numai bună de schiat, bucuria de a zbura pe zăpadă mai repede decât alţii şi de a demonstra acest lucru au adus în competiţie peste o sută de oameni.

„Important e că am participat“

O singură manşă şi cel mai bun timp. Secundele păreau să curgă greu pentru oamenii de la marginea pârtiei. N-au contat nici fulgii care au început să cadă, nici vremea care s-a răcit spre după-amiază. Bătălia s-a dat, în funcţie de categorie, în jurul primelor 30 de secunde. Uneori, sutimile au făcut diferenţa. Învingătorii, după cele aproape două ore, au fost: la secţiunea peste 16 ani: locul I – Matei Pavel (20 de ani), locul al II-lea – Adrian Cotigă (40 de ani) şi locul al III-lea – Florin Ceauşescu (25 de ani); la secţiunea 11-16 ani: locul I – Alex Brânzan (15 ani), locul al II-lea – Radu Stângă (12 ani) şi locul al III-lea – Andrei Păuna (15 ani); la secţiunea picilor 5-10 ani: locul I – Iliuţă Nedu (10 ani), locul al II-lea – Alexandru Rădulescu (10 ani) şi locul al III-lea – Adrian Căpraru (10 ani). N-au scos cei mai buni timpi, dar, la patru sau cinci ani, nu rezultatul final este important.

La patru anişori, Sara Pistol părea mai mică decât schiurile. Şi-a luat părinţii de mână şi a urcat pârtia ca să zboare cu ceilalţi concurenţi. La fel au făcut şi Victoria Brăloiu şi Alexandru Tulitu, de cinci ani, şi Alexandru Mihnea, de cinci ani şi şase luni. „Nu contează că n-a obţinut nici un loc, n-a scos un rezultat rău, a avut 40 şi ceva de secunde. Apoi, important e că am participat“, a zâmbit mama lui. „Şi poate altă dată o să fie el câştigător…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII