„Sahara Olteniei“ – cum este cunoscută acum zona pământurilor aride din sudul Doljului – a fost cândva un teritoriu acoperit de mlaştini şi lacuri, folosit pentru vânătoare şi pescuit.
Timp de peste 200 de ani, o mare parte din Moşia Dăbuleni a fost proprietatea urmaşilor domnitorului Constantin Brâncoveanu. Colectivizarea, desecările şi agricultura intensivă, precum şi distrugerea sistemului de irigaţii au transformat zona în ceea ce este astăzi. Din moştenirea Brâncovenilor mai pot fi văzute câteva vestigii.
Acum 300 de ani, pământurile nisipoase de Dăbuleni, cunoscute în prezent ca „Sahara Olteniei“, erau acoperite cu mlaştini şi lacuri, fiind domenii de vânătoare şi pescuit pentru boierii din Ţara Românească. La vremea aceea, unul dintre cei mai mari latifundiari era viitorul domnitor al ţării, Constantin Brâncoveanu. După cum a povestit prof. Dumitru Mărunţelu, de la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu“ din Dăbuleni, în vechime, aceste locuri erau cunoscute şi ca „recica Dăbuleni“: „recica“ este un cuvânt de origine slavă şi înseamnă „zonă mlăştinoasă“. Originea toponimului „Dăbuleni“ are două variante explicative: prima – de la „dabi“ – un trib geto-dac din zonă, care a întemeiat o localitate, ca şi „sucii“, la Sucidava; iar a doua – după „Dab“, numele unei căpetenii care ar fi slujit în oastea lui Mihai Viteazul şi care ar fi primit în dar această moşie. „După 1688, când Constantin Brâncoveanu ajunge domn, Dăbuleniul intră în domeniul brâncovenesc, devenind sat domnesc. În 1713, satul revine unuia dintre fiii lui Brâncoveanu. În 1835, Safta Brâncoveanu constituie fundaţia brâncovenească, aceasta având în proprietate moşia. În 1911 se dă în folosinţă Spitalul Brâncovenesc de la Dăbuleni, care era proprietatea fundaţiei“, a povestit prof. Mărunţelu. Potrivit acestuia, familia Brâncoveanu dispunea în 1929 de islazul localităţii, cu o suprafaţă de 2.457 de hectare. În perioada interbelică, ministrul ţărănist al agriculturii, Ion Mihalache, a apelat la prinţul Basarab Constantin Brâncoveanu – ultimul descendent al domnitorului, să pună la dispoziţia locuitorilor islazul comunal. „Prinţul a solicitat în compensaţie de trei ori suprafaţa cedată, în Balta Brăilei. I s-a acordat acolo o suprafaţă dublă faţă de cea cedată. În 1929, prinţul a cedat în zona centrală a localităţii o suprafaţă de 0,30 ari pentru construirea unei şcoli generale, cerând o dobândă simbolică de un leu/an. Panglica inaugurală a şcolii a fost tăiată în 1934. Pe terenul familiei Brâncoveanu a fost construit în 1935 şi căminul cultural, actuala Casă de Cultură. Şi tot pe terenul brâncovenesc este construită biserica „Sf. Nicolae“, în perioada 1890-1910“, a mai spus prof. Mărunţelu. Documentele susţin că moşia brâncovenească din zona Dăbuleni măsura mai mult de 4.500 de hectare, până pe malul Dunării. După 1990, moştenitorii brâncovenilor şi-au cerut drepturile, fără succes, însă: „Fundaţia «Doamna Ghica», moştenitoarea drepturilor familiei Brâncoveanu, a solicitat la Dăbuleni peste 2.200 de hectare, prin reprezentantul său, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici. După un timp au renunţat“.
Transformarea pământului
De-a lungul secolelor, pământurile Brâncovenilor au suferit transformări profunde. În timpul regimului comunist, bălţile şi mlaştinile au fost asanate şi exploatate agricol intensiv, pentru ca ulterior, din raţiuni comerciale şi climatice, terenurile să devină raiul pepenilor verzi, aşa cum îl cunoaştem astăzi. Colectivizarea a lăsat cicatrice în amintirile oamenilor. „În 3-5 martie 1949 are loc plenara Partidului Muncitoresc Român (PMR), care hotărăşte colectivizarea agriculturii. Se trece la prima fază, de constituire a întovărăşirilor. Începând cu 1959 se constituie cooperativele. În acel an au loc mai multe mişcări ţărăneşti în ţară, de opoziţie faţă de colectivizare. La Dăbuleni funcţiona un CAP care îl avea ca preşedinte pe Marin Marcu. Cei de la CAP au găsit de cuviinţă să secere şi grânele ţăranilor pentru că erau mai bune. Între ţăranii colectivizaţi şi cei necolectivizaţi a izbucnit un conflict – în curtea primăriei, în dimineaţa de 19 iunie. Un elicopter al administraţiei centrale a survolat de mai multe ori spaţiul aerian al localităţii, pentru a-i intimida pe cei câteva mii de răsculaţi. Seara s-a trecut la arestarea căpeteniilor răscoalei, iar nouă dintre ei au fost condamnaţi la închisoare între 16 şi 20 de ani şi reducerea unor drepturi. Unii au murit în închisoare, alţii au fost eliberaţi prin decretul din 1964 al lui Gheorghe Gheorghiu Dej“, a spus prof. Mărunţelu, care a adăugat că trebuie să avem în vedere şi „realizările“ comunismului. Cea mai mare dintre ele este sistemul de irigaţii Sadova-Corabia, de aproape 80.000 de hectare. Sistemul a fost construit în perioada 1969-1972, iar valoarea lui era de 320 de milioane de lei, la nivelul valutar din 1968.
Astfel, în perioada comunistă, culturile agricole erau diversificate: viţă-de-vie, bumbac, grâu, porumb, pomi fructiferi etc. În prezent, „Sahara Olteniei“ a făcut loc la două culturi dominante: tomatele şi pepenii verzi.
