4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRăzboi cu ţânţarii

Război cu ţânţarii

Serviciul de Salubritate va demara la începutul acestei luni a doua etapă de dezinsecţie. Aceasta se va desfăşura pe parcursul a 12 zile, dar poate suferi modificări, dacă vremea va fi nefavorabilă. Până la sfârşitul anului se vor mai derula două etape similare.
Prima zonă în care se va interveni este Parcul „Nicolae Romanescu“. Lucrătorii vor folosi atomizoare, precum şi utilaje de împrăştiere a ceţii, care pulverizează produsul insecticid până la o înălţime de zece metri, suficient cât să atace insectele aflate chiar şi pe ramurile cele mai înalte ale copacilor. Produsele folosite pentru spaţiile verzi nu sunt periculoase pentru animale, însă apicultorii sunt avertizaţi că trebuie să ia toate măsurile care se impun pentru ca albinele să nu fie afectate.
Cetăţenii sunt atenţionaţi de autorităţi ca, în cazul în care vin în contact cu substanţele pulverizate pe plante, să se adreseze de urgenţă medicului de familie. „Soluţia folosită se numeşte FORZA 50 S.C. şi este cumpărată direct de la producător. Alegerea se face pe bază de oferte, preferate fiind produsele la cel mai scăzut preţ“, a declarat Sorin Ciobanu, directorul Serviciului Public de Salubritate Craiova.
Important ar fi ca şi asociaţiile de proprietari să facă o dezinsecţie a subsolurilor blocurilor, fiind indicată o sincronizare între acţiunea demarată de SPS şi asociaţii. pentru un efect optim.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII