Ministerul Muncii a anunţat că a prelungit până la finalul lunii ianuarie 2011 termenul de depunere la casa teritorială de pensii a documentelor originale care atestă îndeplinirea condiţiilor privind forma de învăţământ şi durata studiilor, ce au fost valorificate la recalcularea pensiilor.
„Pentru a veni în sprijinul pensionarilor, care până în prezent nu au putut din motive obiective să procure actele necesare dovedirii perioadelor care atestă îndeplinirea condiţiilor privind forma de învăţământ şi durata studiilor ce au fost valorificate la recalcularea pensiilor, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale a emis Ordinul nr. 14/4.01.2010 prin care a fost prelungită perioada de depunere a acestor documente“, se arată în comunicatul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
În acest context, având în vedere că există persoane care nu au reuşit până acum să intre în posesia documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pentru finalizarea acestei acţiuni, pensionarii au obligaţia ca până la sfârşitul lunii ianuarie 2011 să întreprindă toate demersurile necesare pentru a prezenta casei teritoriale de pensii documentul original care atestă îndeplinirea condiţiilor privind forma de învăţământ şi durata studiilor.
Răgaz pentru pensionari
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei