4.5 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePensionarea anticipată, interzisă

Pensionarea anticipată, interzisă

Guvernul interzice pensionarea anticipată începând cu 1 iunie pe timp de cel puţin şase luni, până la intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, şi a decis reducerea cu 15% a tuturor prestaţiilor sociale, se arată în Memorandumul suplimentar de înţelegere între UE şi România.
Memorandumul prevede „o îngheţare a pensionărilor anticipate începând cu 1 iunie 2010 şi până la intrarea în vigoare a legii de reformă a sistemului de pensii“.
„Pensiile noi de invaliditate vor fi acordate numai dacă acestea au fost în prealabil aprobate de echipele de evaluare medicală din Ministerul Muncii“, se arată în documentul ce vizează criteriile de politică economică convenite între executiv şi Uniunea Europeană.
Totodată, scrisoarea suplimentară de intenţie a memorandumului încheiat de guvern cu organismele internaţionale instituie măsuri drastice de reducere a cheltuielilor făcute cu „grupurile dezavantajate ale societăţii“.
„Acţiunile care vor fi întreprinse înainte de virarea celei de-a treia tranşe din împrumutul UE vizează implementarea riguroasă a unor măsuri de reducere a cheltuielilor, ce includ: o scădere cu 25% a salariilor, sporurilor şi a altor părţi de natură salarială pentru toţi angajaţii din sectorul public începând cu 1 iunie 2010, raţionalizarea în continuare a numărului de salariaţi din sectorul public în lunile următoare, o reducere cu 15% a tuturor prestaţiilor sociale, inclusiv a pensiilor şi a alocaţiilor de şomaj. Programele sociale ce sunt direcţionate către grupurile dezavantajate ale societăţii vor contribui proporţional mai mult la această reducere“, se arată în Memorandumul suplimentar de înţelegere între Uniunea Europeană şi România.
Guvernul se obligă totodată să elimine cel de-al 13-lea salariu aferent anului 2010 şi se angajează să „implementeze măsuri în buget care să garanteze că fondul de salarii în 2011 nu va depăşi 39 de miliarde de lei“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII