Europarlamentarul LaszloTokes a declarat joi la Universitatea de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşnad, că aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa, şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia.
„Kosovo şi-a obţinut independenţa, noi nu am putea să obţinem autonomia?“, s-a întrebat retoric Laszlo Tokes. Europarlamentarul Laszlo Tokes a mai declarat joi la Universitatea de Vară Tusvanyos, de la Băile Tuşnad, că Ţinutul Secuiesc ar trebui să urmeze modelul catalan, afirmând că, aşa cum au ieşit catalanii pe stradă, şi secuii ar putea ieşi în stradă pentru autonomia lor. „Catalanii au ieşit pe stradă. Şi noi am putea ieşi pentru obţinerea autonomiei“, a spus Tokes.
Acesta a subliniat, însă, adresându-se liderului UDMR, Marko Bela, că în acest an UDMR ar trebui să iasă din guvern dacă nu doreşte ca manifestaţia să se îndrepte şi împotriva lor. „În acest an, voi nu veţi mai putea fi la guvern dacă nu doriţi ca această manifestaţie să se îndrepte şi împotriva voastră. Foarte repede va trebui să treceţi de cealaltă parte“, a afirmat europarlamentarul.
Pe de altă parte, Tokes a spus că nu toţi blamează acest guvern, afirmând că nici celălalt guvern nu a fost mai bun, cu sau fără UDMR. Europarlamentarul a afirmat, în faţa celor prezenţi la Tabăra de Vară, că ar trebui să „ne poziţionăm pe lângă guvern pentru a ieşi mai repede din criză“, arătându-se de acord cu unele măsuri de austeritate luate de guvern pentru ieşirea din criză.
PSD apreciază că poziţia europarlamentarului Laszlo Tokes este antinaţională şi antieuropeană şi anunţă că va cere, la începutul viitoarei sesiuni a PE, retragerea acestuia din toate funcţiile, solicitând în acelaşi timp o reacţie din partea UDMR şi PDL, formaţiuni care l-au susţinut pe Tokes.
PSD consideră că poziţia europarlamentarului Laszlo Tokes reprezintă „un atac la adresa statalităţii României, prin instigarea comunităţii maghiare la manifestări violente împotriva prevederilor Constituţiei“. „Tokes devine o ameninţare nu doar pentru România, dar şi pentru Europa“, se arată într-un comunicat.
„Un astfel de comportament şi o astfel de poziţie trebuie respinse de orice partid şi politician responsabil, din plan naţional şi european. Abordarea lui Laszlo Tokes este deopotrivă antinaţională şi antieuropeană. La toamnă, când va reîncepe sesiunea PE, PSD va cere retragerea lui Laszlo Tokes din funcţiile pe care le deţine şi va iniţia, împreună cu partenerii europeni, să sancţioneze dur acest tip de comportament antieuropean“, se mai arată în document.
În plus, social-democraţii cer o poziţie oficială din partea UDMR cu privire la afirmaţiile europarlamentarului susţinut de Uniune.
„PSD solicită Uniunii să spună public dacă susţine abordările separatise ale parlamentarului european. UDMR este o formaţiune politică aflată în Guvernul României şi trebuie să se supună legilor şi Constituţiei. În spiritul respectării legilor şi Constituţiei României, UDMR ar trebui să se dezică de atitudinea instigatoare a lui Laszlo Tokes“, consideră social-democraţii.
De asemenea, PSD atrage atenţia asupra „greşelii inacceptabile făcute de PDL şi Traian Băsescu“ prin susţinerea lui Laszlo Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European. „După cum se observă, PDL a susţinut şi a promovat un politician care trage cu toate armele în Constituţia României şi în statul român. Preşedintele şi guvernul trebuie să ia, cât mai degrabă, poziţie faţă de declaraţiile făcute de europarlamentarul Laszlo Tokes“, se mai arată în comunicat.
„PSD regretă că politicienii români de etnie maghiară nu dau dovadă de aceeaşi înţelepciune ca şi cei pe care pretind că îi reprezintă“, spun social-democraţii în încheiere.
Ungurii vor autonomia
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei