Douăzeci de ani în care s-au cârpit, haotic şi fără consistenţă, câteva drumuri, în care locuinţele au îmbătrânit, conductele s-au învechit şi spart, şinele de cale ferată s-au furat. Două decenii în care groapa din fundul curţii peste care s-a aşezat o structură din lemn a rămas, pentru mulţi, singura soluţie de a avea un WC, iar fântâna din gospodărie sau cişmeaua de la drum este idilica sursă de apă potabilă.
Avem 601 kilometri de drumuri publice modernizate din cei 2.242 de kilometri cât arată statisticile că există în Dolj. Doar opt localităţi sunt racordate la reţeaua de canalizare şi numai 32 au alimentare cu apă. Peste 80 de lei costă un bilet dus-întors Craiova-Bucureşti, cu întârzieri şi saună incluse în preţ. Cât despre blocurile vechi de peste 50 de ani, n-a existat niciodată un plan de reabilitare şi consolidare, nici chiar după cutremurul din '77. Suntem însă cuprinşi, ca ţară, la numărul 126 din totalul de 134 de state comparate de Forumul Economic Mondial la capitolul calităţii drumurilor. Pe pagina destinată cetăţenilor americani care urmează să ajungă în România, Departamentul Afaceri Consulare al SUA (http://travel.state.gov/travel/cis_pa_tw/cis/cis_1004.html) descrie condiţiile de siguranţă în trafic, menţionând numeroasele drumuri aflate în reparaţii, neasfaltate, prost luminate, înguste şi fără linii de demarcaţie. Conform Federaţiei Drumurilor a UE, România are cea mai mare rată de accidente în trafic din Uniunea Europeană. „Traversaţi doar acolo unde există treceri de pietoni şi asiguraţi-vă mereu din ambele părţi, înainte. Trecerile sunt, de obicei, prost marcate, iar şoferii tind să le ignore chiar dacă există semafoare“.
Servicii dispărute şi liber la disponibilizări
„Sunt exact de la calendele greceşti“, rezumă starea unora dintre vagoanele de călători Dan Urseiu, liderul de sindicat de la Serviciul Vagoane CFR Marfă Craiova. Preţuri mari şi condiţii precare: grupuri sanitare mizere, banchete murdare, căldură şi întârzieri. Acestea sunt ofertele pe care le pun la bătaie Căile Ferate Române. „În România există două principii: ori lucrurile funcţionează prost, ori nu funcţionează deloc. Noi aveam odată, în Craiova, VAGMAR. Nu mai e, s-a ales praful. În loc s-a construit un supermarket. Bun, în regulă, dar să ne ducem cu parcul de vagoane în Bulgaria, în Serbia sau în altă parte nu se poate, pentru că ne costă foarte mult. Iar în ţară nu mai avem capacitate să le reparăm“, adaugă inginerul de la CFR. Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, în Dolj sunt 225 de kilometri de cale ferată, dintre care 84 de kilometri sunt electrificaţi. La nivel regional, datele din 2008 arătau că sunt 988 de kilometri, dintre care 507 sunt electrificaţi. Anul trecut, un sfert din suma destinată lucrărilor de reparaţii, întreţinere sau refacerea liniilor ferate a fost alocat de la buget CFR SA, reprezentanţii AIF (Asociaţia Industriei Feroviare din România) estimând un necesar de circa patru miliarde de lei. Lipsei banilor i s-a adăugat falimentul unora dintre operatori şi politica ieşirii din criză prin… şomaj.
În fundul curţii
Uliţele româneşti încă există, nu s-au pierdut în poveşti. Mici, înguste, pline de noroi, când plouă, şi înfundate, când ninge. Dau la drumul mare, care, de multe ori, nici pietruit nu este. Când trec maşinile în viteză se ridică praful învolburat, care se potriveşte ca scenariu cu ce se află dincolo de garduri. Cei care locuiesc în case de miliarde de lei, în mijlocul oraşului sau în „cartierele rezidenţiale“, nu şi-ar putea imagina că, la nici 20 de kilometri, oamenii mai ies în toiul nopţii în grădină să folosească grupul sanitar sau că, la orele dimineţii, îşi clătesc faţa cu apă din fântâna din curte, la câţiva metri de casă. Canalizarea n-a prea ajuns în România rurală. Nici alimentarea cu apă şi nici gazele. Ultimele date operative (supuse încă modificărilor) din 2009 ale Direcţiei Judeţene de Statistică arată că, în Dolj, avem doar opt localităţi (dintre care doar două comune din cele 104!) care beneficiază de serviciu de canalizare. În rest, 32 au apă curentă şi 11, ţevi de gaze. Nici la nivel de regiune lucrurile nu sunt mai optimiste: 68 de localităţi au canalizare, 229 – apă potabilă şi 60 – gaze. Altă analiză arăta că, în 2005, 51 de localităţi erau racordate la gaze. Ritmul este, într-adevăr, ameţitor! Un comunicat al Ministerului Muncii menţiona că puţin peste 50% din populaţia României este în prezent racordată la sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, justificând o estimare greşită a necesarului de finanţare şi solicitând responsabilitate din partea fiecărui cetăţean în ceea ce priveşte consumul apei.
De vârstă cu secolul
La sfârşitul anului 2010, gradul de racordare a locuitorilor la sistemul de alimentare cu apă, la nivel naţional, trebuie să fie de 61%, iar gradul de racordare la staţii de epurare, de 51%. Astfel s-au derulat negocierile României cu Uniunea Europeană. În 2013, localităţile cu mai mult de 10.000 de locuitori trebuie să fie racordate în proporţie de 100%.
1906, acesta este anul în care Craiova a început să aibă sistem de apă şi canalizare. În total, avem 450 de kilometri de ţevi pentru apă şi 399 pentru canal. Vechi cât un secol. În lunile de vară, când robinetele se-nvârtesc în gol şi ţevile rămân uscate, cauza duce la reţeaua de distribuţie, care are un grad de uzură avansat. Reprezentanţii Companiei de Apă motivează: „Prin Programul ISPA de reabilitare s-au realizat lucrări de înlocuire conducte, vane şi montare debitmetre, cu termen de finalizare 31 august 2010, lucrări pentru a căror desfăşurare au fost necesare programări de furnizare a serviciului public de alimentare cu apa potabilă“, precizează Mihaela Chiriţescu, şefa Serviciului Relaţii cu Publicul din cadrul Companiei de Apă „Oltenia“. Când apa capătă culoare şi pe fundul paharului sau al căzii se strâng timid firicele de nisip, explicaţia se găseşte tot în mecanismele neschimbate de zeci de ani. „Manevrele necesare operaţiunilor de golire şi umplere a sistemului de distribuţie a apei potabile pot genera unele schimbări ale regimului hidraulic, uneori cu implicaţii asupra turbidităţii şi culorii apei potabile. Însă Laboratorul de analiză a apei potabile monitorizează calitatea lichidului după repunerea în funcţiune a sistemului de distribuţie“, a adăugat Mihaela Chiriţescu.
În Craiova, circa 10% din ţevile de apă sau canal au fost modernizate prin Programul ISPA şi 5% prin BERD. Conform informaţiilor Serviciului de Relaţii Publice, avem două staţii de distribuţie (Şimnic şi Făcăi) şi cinci staţii de captare şi tratare (Izvarna, Işalniţa, Marica, Popova şi Gioroc). În prezent, Craiova nu are nici o staţie de epurare, singura în curs de execuţie urmând să înceapă să funcţioneze în ultima lună a acestui an. Statistic, 94% dintre locuitorii oraşului sunt racordaţi la sistemul de alimentare cu apă şi 74% au canalizare.
