Şedinţa de ieri a Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei a durat doar câteva minute, pentru că Poliţia Rutieră nici n-a vrut să audă de înfiinţarea pe Calea Bucureşti, la Universitate, a unui sens giratoriu prin care să treacă şi tramvaiul.
„S-a luat decizia înfiinţării a două giratorii: în Romaneşti, la intersecţia bulevardului Nicolae Romanescu cu strada Râului şi Calea Dunării, şi în Brazda lui Novac, la intersecţia străzilor Constantin Brâncuşi cu Şerban Vodă. În privinţa sensului giratoriu de pe Calea Bucureşti, poliţia s-a opus, aşa că ne vom întâlni încă o dată, poate vineri (mâine – n.r.), pentru a căuta o nouă soluţie“, a declarat viceprimarul Teodor Sas.
Cum vrea poliţia
Soluţia pe care o caută acum primăria a fost sugerată de mult de Poliţia Rutieră: mutarea staţiei de tramvai şi a buclei pentru întoarcerea tramvaiului dincolo de intersecţia de la Universitate, mai precis în zona dintre intersecţiile străzii Calea Bucureşti cu străzile Carol I şi Nicolae Bălcescu. RAT Craiova şi municipalitatea s-au încăpăţânat să n-o facă, dar cele două instituţii vor fi nevoite să se răzgândească. „Se pare că vom muta staţia şi bucla mai către Piaţa Centrală, situaţie în care poliţia va accepta amplasarea sensului giratoriu de la Universitate. Oricum, în momentul în care începeam lucrările la pasajul subteran, ar fi trebuit să recurgem la această variantă“, a recunoscut viceprimarul Sas.
La următoarea şedinţă a Comisiei de Sistematizare a Circulaţiei din Craiova, se va lua în discuţie şi introducerea sensului unic pe strada Păcii, dinspre Ştefan cel Mare către Carol I. Nici această propunere n-are sorţi de izbândă, întrucât poliţia consideră că traficul este mult prea mare pe strada Păcii şi sensul unic mai mult ar încurca.