Sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Nicolae Titulescu şi Iancu Jianu dă bătăi de cap şoferilor, poliţiştilor, agenţilor de asigurări şi angajaţilor de la Primăria Craiova.
Maşinile care vin pe strada Iancu Jianu, dinspre George Enescu, ar trebui să aibă prioritate în faţa celor care ajung la sensul giratoriu de pe bulevardul Nicolae Titulescu, venind dinspre Craioviţa Nouă. Dar asta nu se întâmplă, spre disperarea şoferilor corecţi, care respectă regulile de circulaţie în giratoriu, dar şi a societăţilor de asigurare, nevoite să-i despăgubească în urma tamponărilor care au loc în mod frecvent în această zonă.
„Conducătorii autovehiculelor care vin dinspre Craioviţa Nouă pe bulevardul Nicolae Titulescu trebuie să se supună regulilor de circulaţie specifice sensului giratoriu şi să dea prioritate vehiculelor care vin din partea stângă. Ei sunt, de altfel, încunoştiinţaţi de asta prin indicatoarele de circulaţie amplasate corespunzător pe sensul de mers către centru“, a declarat comisarul Emil Zuican, şeful Biroului Rutier Craiova.Altă problemă era creată de un indicator întâlnit de şoferii care ajungeau în intersecţia străzii Iancu Jianu cu Nicolae Titulescu, urcând cu maşina dinspre Grădina Botanică. În mod normal, ei ar fi trebuit să se supună regulilor din giratoriu, dând prioritate celor care veneau din stânga. Totuşi, dădeau, până ieri, peste un indicator de „Drum cu prioritate“, cu o tăbliţă adiţională care le arăta că au prioritate dacă virează la dreapta, către Curtea de Apel. Pe de altă parte, cei care veneau din stânga lor considerau că ei au prioritate, deoarece se aflau deja în sensul giratoriu. Cine şi cui ar fi trebuit să cedeze acolo trecerea? Poliţiştii de la Biroul Rutier Craiova n-au ştiut să răspundă, pentru simplul motiv că habar n-aveau ce caută în intersecţie acel indicator de „Drum cu prioritate“, montat de angajaţii Primăriei Craiova.
Nici reprezentanţii primăriei n-aveau habar de indicatorul buclucaş. „Nu ştiu ce caută acolo acel indicator, dar vom verifica“, a promis Adriana Motocu, director executiv la Direcţia Servicii Publice din cadrul municipalităţii. A verificat, iar rezultatul s-a văzut chiar ieri, când semnul buclucaş a fost desfiinţat. „Rămăsese dinaintea amplasării giratoriului“, s-a scuzat directoarea Motocu pentru gafa subalternilor săi.
Cine are prioritate?
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei