2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePermanenţă lângă bolnavi

Permanenţă lângă bolnavi

Un medic de familie sudanez a reuşit acolo unde mulţi medici de familie români au dat greş, punând bazele unuia dintre puţinele centre de permanenţă din judeţul Dolj

Odinioară erau în Dolj zece centre de permanenţă. Se doreau a fi un fel de cameră de gardă amenajată la ţară, cu medici de familie care să le asigure asistenţa medicală bolnavilor, după orele de program de la cabinete. Acum mai sunt doar cinci, în Goicea, Amărăştii de Jos, Sadova, Pleniţa şi Bulzeşti-Frăţila. Centrele de permanenţă de aici au rezistat pentru că, în afară de bani, au avut parte de ajutorul primăriilor, dar, mai ales, de medici de familie pasionaţi de meserie.

Se înfiinţează noi centre de permanenţă

Ministerul Sănătăţii intenţionează să înfiinţeze până la 1 iunie 60 de noi centre de permanenţă în întreaga ţară, pe lângă cele 88 existente. În judeţul Dolj, s-au înscris până acum 25 de primării, un număr mult peste aşteptări. Totodată, ministerul a anunţat că a realizat un proiect de act normativ care va permite angajarea a şapte medici (printre care şi rezidenţi), în loc de cinci în centrele de permanenţă, şi va creşte tariful orar pentru medicii de familie de la 10 lei la 12,8 lei. Tariful asistenţilor medicali se va calcula în funcţie de salariul negociat şi nu va fi mai mic de 8 lei pe oră. Tot ca noutate, în cazul centrelor de permanenţă organizate în cabinetele medicilor de familie, aceştia vor primi în plus 6,4 lei pe oră. Un astfel de centru de permanenţă şi-a dovedit utilitatea la Bulzeşti – Dolj. Acolo, în satul Frăţila, el funcţionează încă din decembrie 2008 într-o clădire modernă. Centrul deserveşte comuna Bulzeşti, dar şi localităţile învecinate: Murgaşi, Motoci şi Urecheşti, ultimele două sate ale comunei Mischii, dar şi localităţi din judeţul Vâlcea. Aici lucrează cinci medici şi cinci asistenţi medicali, sub coordonarea dr. Hisham Tageldin. Medicul sudanez a venit în România în 1988 ca să facă Facultatea de Medicină şi nu a mai plecat. În 2000, când a devenit titular în Bulzeşti, pe locul actualului centru era o clădire dărăpănată a fostului CAP în care una dintre camere fusese transformată în dispensar.
Cu ajutorul Primăriei din Bulzeşti, clădirea a fost refăcută şi în 2004 medicul s-a mutat, cum s-ar zice, în casă nouă. „La început am fost doar eu şi o asistentă. Aveam doar 300 de persoane pe listă. Oamenii se uitau suspicioşi la mine, din cauza culorii, apoi s-au obişnuit şi am ajuns acum la 2.000 de pacienţi, dintre care 450 sunt din judeţul Vâlcea“, a susţinut dr. Tageldin.

Începuturile

În 2008, medicul de familie a primit acceptul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj ca să înfiinţeze un centru de permanenţă pe locul cabinetului. „De la Craiova am primit o ambulanţă de îngrijire la domiciliu dotată cu monitor, defibrilator, electrocardiograf, tub de oxigen şi laringoscop. Am făcut apoi un credit la bancă şi am cumpărat paturi, defibrilator şi o masă ginecologică pentru sala de tratament, am amenajat o farmacie, grupuri sanitare, iar acum lucrăm la un staţionar cu trei paturi“, a spus dr. Hisham Tageldin.
Acesta a mai spus că veniturile unui medic care lucrează într-un centru de permanenţă nu sunt aşa de mici cum se spune.  „Nu poţi să stai degeaba şi să aştepţi să primeşti bani mulţi. Totuşi, 800 de lei într-o lună pentru şase zile lucrate este un câştig frumos. Satisfacţia adevărată nu ţi-o dau însă banii, ci o simţi abia atunci când vezi că oamenii te caută, au încredere în tine şi vor să le fii medic“, a spus el. Peste zece ani, dr. Tageldin se vede înapoi în Sudan, în ţara sa de care îi este dor. Dar nu înainte, spune el, de a deschide în Bulzeşti un centru de primiri urgenţe.
 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII