X, un ins oarecare, era nefericit că loaza picase la bac. Era distrus că nu s-a putut copia, fura, aranja, descurca, învârti, că nu există examen pe merit în România şi că la stat tot pe pile şi relaţii te angajezi, că degeaba înveţi, că în viaţă nu contează ce ştii, ci pe cine cunoşti, că la fel s-a întâmplat anul trecut, când a picat examenul de conducere şi i-a luat carnetul de şofer tot cu bani, că aşa e la noi. Jumătate dintre cei care au picat bacul din 2011 – netrebnicii României – au căzut şi un simbolic examen de morală. Ei, şi mulţi dintre părinţii, profesorii şi politicienii care acuză „marea nedreptate“, l-au tot ratat de 20 de ani încoace.
România va ieşi din zodia lui Caragiale când lanţul slăbiciunilor se va rupe definitiv. Când nimeni sau foarte puţini vor fi dispuşi să dea „bacaloriatul“ în locul loazei. Când meritocraţia va coloniza, încet, funcţiile publice. Când diploma goală de bac şi diploma de absolvent la „Spiru Haret“ vor fi evacuate din administraţie, politică şi alte centre de decizie. Marele merit al ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, este că a avut curaj şi determinare să înceapă curăţenia în forţă, dar mai este nevoie de multă perseverenţă şi timp pentru o schimbare ireversibilă.
Până una-alta, profesorii şi inspectorii care astăzi au trecut doar 44% dintre elevi la bac raportau anii trecuţi procente de peste 80% promovabilitate. Sunt tot ăia, ceva mai speriaţi de concedieri, de DNA. Doar frica le-a schimbat, temporar, năravul. Frica şi un set de reguli ceva mai clare, nu credinţa în valorile modernizării unui sistem de învăţământ falimentar. Pe scurt, e un început bun. Startul s-a dat în 2010, lupta cu impostura a continuat bine în 2011, dar sunt multe bătălii de câştigat. De pildă, dacă loazele picate astăzi la bac vor trece, în toamnă sau după contestaţii, în număr mare, lui Funeriu nu-i rămâne decât să recitească „Bacalaureat“-ul lui Caragiale. Va înţelege că e cam dificil să rupi, de pe o zi pe alta, lanţul slăbiciunilor.
Redăm mai jos fragmente din schiţa „Bacalaureat“. Ar fi puţine de adăugat astăzi.
„Cititorul trebuie să ştie că madam Caliopi Georgescu are trei copii – Virgiliu, Horaţiu şi Ovidiu Georgescu. Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept, Horaţiu în al doilea, şi Ovidiu vrea să intre în anul întâi, la aceeaşi facultate. Ovidiu trece acuma examenul sumar de şapte clase liceale, şi, cu toată bravura lui, pe cât spune cocoana Caliopi, după ce a biruit toate obiectele, s-a-nţepenit la Morală.
– Închipuieşte-ţi, zice mama emoţionată. Să-l persecute pe băiat! să-i zdrobească băiatului cariera!… Cum este el simţitor, e în stare să se prăpădească… Ştii ce mi-a zis? «Mamiţo, dacă pierz un an, mă omor!…» E în stare, cum e el ambiţios… închipuieşte-ţi, să-i dea nota 3, şi lui îi trebuie 6… Şi la ce? tocmai la Morală… Acu, dumneata îl cunoşti pe Ovidiu de când era mic… Ştii ce creştere i-am dat!…
– Ei! bravo!
– Auzi, tocmai la Morală… Suie-te, te rog.
Şi, zicând acestea, cucoana îmi face loc lângă dumneaei în trăsură.
– N-ar fi fost mai bine, madam Georgescu – zic eu – să fi mers d. Georgescu în persoană la profesor?… Ştiţi…, d. Georgescu, om cu greutate… ca tată, altfel… Eu… de… străin…
(…)
Mă dau jos din birjă şi pornesc, ridicând rugi călduroase la cer, să dea Dumnezeu să nu fie acasă d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuinţa lui, bat. Cerul n-a voit s-asculte rugile mele: d. profesor este acasă… Cum să încep? Să-l iau pe departe… zic:
– Frate Popescule, ciudate sunt şi programele şi regulamentele şcoalelor noastre: prea se dă o importanţă egală tuturor obiectelor de studiu, şi asta este dăunător mersului, adică, vreau să zic, progresului; căci, în definitiv, ce vrea să facă şcoala din tinerile generaţiuni, cari vin şi caută, mă-nţelegi, o cultură sistematică, pentru a deveni cetăţeni utili, fiecare în ramura sa de activitate socială?…
Profesorul se uită la mine aiurit, fără să-nţeleagă. Eu urmez…
– Bunioară, am văzut absurdităţi în şcoalele noastre; am văzut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnaţi a sta un an repetenţi, fiindcă n-au avut nota suficientă la muzică sau la gimnastică… înţelegi bine că un an de întârziere, pentru inaptitudine la muzică sau la gimnastică!… Dar asta, trebuie să convii şi dumneata, e tot aşa de absurd ca şi când ai împiedica pe un tânăr dispus să înveţe Dreptul, să piarză un an, fiindcă nu e tare la Morală… Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tânărul să o îmbrăţişeze?… Ba nu, spune d-ta!
Profesorul holbează ochii la mine şi mai aiurit… Văzându-l aşa, îmi zic: «nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!».
– Uite, frate Popescule, să lăsăm chestiile de principiu. Ştii de ce am venit la d-ta?
– Ba!
– Am venit să te rog să dai lui Ovidiu Georgescu – pe care l-ai examinat ieri la Morală şi i-ai dat nota 3 – să-i dai nota 6…
(…)
– Le dă – zic eu – notă bună la toţi băieţii.
– Şi lui Ovidiu?
– Mai ales… Le dă nota 6 la Morală, pentru că toţi sunt de familie bună.
După-amiazi, primesc de la madam Georgescu o scrisorică, prin care mă anunţă că Ovidiu a obţinut nota dorită şi mă roagă să iau prânzul deseară la dumnealor. Se-nţelege că n-am lipsit a profita de graţioasa invitaţiune.
A fost o masă splendidă. S-a băut şampanie în sănătatea lui Ovidiu Georgescu, urându-i-se o strălucită carieră. Cocoana Caliopi, în culmea fericirei, a sărutat cu toată căldura pe iubitul ei prâslea, cu examenul căruia s-a încheiat deocamdată palpitaţiile ei de mamă.
– Uf! mi-a zis norocita matronă română, oferindu-mi un pahar de şampanie; am scăpat! Am dat şi bacaloriatul ăsta!“.
