Primăria Craiova a decis ca, de acum încolo, la toate gurile de canal din municipiu să se monteze doar capace din plastic compozit, care se înşurubează până la nivelul asfaltului, în locul capacelor de fontă, susceptibile a fi furate de hoţii de fier vechi.
„Decizia a fost luată ca urmare a faptului că în luna iulie, de pe străzile oraşului au fost furate 78 de capace din fontă, iar în luna august – 51 de capace din fontă, în valoare totală de 48.007,95 lei“, informează Primăria Craiova, printr-un comunicat.
Ca o primă măsură de prevenire a furturilor de capace, în caietele de sarcini ale viitoarelor licitaţii de reabilitare urmează să se impună condiţia dotării gurilor de canal cu capace de plastic compozit. Astfel de capace – menţionează primăria – s-au montat deja în Craiova, în 20 de locaţii, cum ar fi: strada Dezrobirii – bloc G4, strada Câmpia Islaz, bloc 23, strada Nicolae Iorga – bloc G 30, strada Siseşti nr. I 98 etc.
Cu BMW-ul după fier vechi
Cum, însă, nu toate capacele de fontă vor putea fi schimbate cu unele de plastic, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, le-a solicitat reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Craiova şi reprezentanților Poliţiei Locale să intensifice controalele, în special asupra căruţelor care tranzitează ilegal oraşul, având în vedere că una din metodele de furt este să se aşeze căruţa fără podea deasupra gurii de canal şi să se sustragă capacul fără ca trecătorii să observe ceva.
Însă capacele de canal nu se fură doar cu căruţa, ci şi cu maşina. Nu demult, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova a depistat în trafic un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau trei tineri care furaseră un capac de canal de la intersecţia străzilor Dumbrăveni şi Beethoven. Organele de poliţie au dispus reţinerea celor trei tineri, iar instanţa de judecată a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 20 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Municipalitatea atrage totodată atenţia că nici firmele care colectează fier vechi nu au voie să achiziţioneze capace de canal, fie ele şi deteriorate.