21.2 C
Craiova
joi, 4 iulie, 2024

Abuz de putere

Primăria Drobeta Turnu Severin a aprobat vânzarea directă a unui teren din zona zero a municipiului. Acesta este situat pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în faţa hotelului Traian, iar cumpărătorii sunt părinţii președintelui Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Adrian Duicu. Suprafaţa de teren este concesionată unei societăţi comerciale ce se ocupă cu vânzarea de carburanţi, societate la care familia preşedintelui CJ este acţionară.
Viceprimarul municipiului, Daniel Cârjan, şi-a dat acordul, aprobând ca pe ordinea de zi a şedintei consiliului local ce va avea loc astăzi să fie inclusă această vânzare, ceea ce va fi doar o acţiune de ochii lumii, în care consilierii locali, majoritari USL, va trebui să ridice mâna în semn de aprobare, iar terenul de aproximativ 600 de metri pătraţi să intre în proprietatea familiei Duicu, pentru suma de circa 30.000 de lei.
Conform legilor în vigoare, Primăria Drobeta Turnu Severin ar fi trebuit să organizeze licitaţie publică, nu vânzare directă. Cererea a fost depusă de mama preşedintelui consiliului judeţean, Ana Duicu, şi a fost înregistrată la Registratura Primăriei pe 3.01.2013, zi liberă în instituţiile statului.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Drobeta Turnu Severin, Gabriel Niculeacu, a declarat că el nu are cunoştinţă despre o astfel de cerere depusă la Registratura primăriei şi că este posibil ca acest act să fi fost depus la Cadastru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS