Revenit din SUA, unde a conceput şi finalizat unele proiecte culturale cu colaboratori ai revistei Scrisul Românesc de peste ocean, profesorul Florea Firan definitivează și ediția din octombrie a Colocviilor „Scrisului Românesc“, cu o temă de actualitate, „De la cenzura impusă la autocenzură“, și cu participări ale unor scriitori și din străinătate. Pe 4 octombrie, profesorul Firan împlineşte 81 de ani.
Ion Jianu: Domnule profesor Firan, în primul rând vă mulţumesc pentru faptul că aţi acceptat acest dialog mijlocit, ca şi altă dată, de prietenul nostru comun – internetul – şi tot în vacanţa de vară, pe care ştiu că o petreceţi peste ocean. Ultima dată când v-am întâlnit în Craiova spuneaţi că aţi avut o perioadă foarte încărcată, solicitat intens de editarea de cărţi şi apariţia revistei Scrisul Românesc cu anticipaţie de o lună, dar şi finalizarea unui volum personal de eseuri. Munciţi şi în vacanţă?
Florea Firan: Întotdeauna pentru mine vacanţa a însemnat şi activitate, dar una relaxantă, timp în care am conceput şi am finalizat unele proiecte culturale cu colaboratori ai Scrisului Românesc de peste ocean sau „Din partea cealaltă“ cum ar spune Dumitru Radu Popa.
I. J.: Desigur, primul popas l-aţi avut la New York, reşedinţa dumneavoastră de bază, împreună cu doamna Carmen Firan şi domnul Adrian Sângeorzan, scriitori prezenţi număr de număr în paginile revistei Scrisul Românesc.
Fl. F.: Este adevărat, prima parte a concediului o petrec la New York, unde mă întâlnesc cu autorii care colaborează la Scrisul Românesc de la întemeierea seriei noi a publicaţiei (2003). Sunt aproape 12 ani! Păstrând tradiţia, şi de data aceasta primul popas l-am făcut în Roosevelt Island, la adresa unde a locuit Nina Cassian, colaboratoarea noastră fidelă, şi soţul ei, Maurice Edwards, pe care l-am găsit de data aceasta singur. Ne-a evocat cu tristeţe şi o voce abia stăpânită de emoţie cum a trecut Nina dincolo… Cenuşa ei a fost adusă cu câteva luni în urmă, la dorinţa poetei, în România, chiar de prietena ei apropiată, Carmen Firan. Era mulţumit că trecerea Ninei a fost marcată în publicaţii importante din New York (New York Times i-a dedicat o pagină), Suedia, Italia, Anglia, România. Ne-a promis că va da pentru Scrisul Românesc câteva texte memorialistice despre ultimii ani petrecuţi cu Nina, altfel decât cele încredinţate până acum publicaţiei noastre.
Cărţi apărure
la Editura Scrisul Românesc
I. J.: Aţi avut şi alte întâlniri?
Fl. F.: La Universitatea NYU ne-am revăzut cu Dumitru Radu Popa, în biroul căruia putea fi observat un raft cu reviste Scrisul Românesc, pe care le primeşte din ţară, şi câteva exemplare din recentul său volum de eseuri ce poartă numele rubricii pe care o susţine de 12 ani în Scrisul Românesc, volum publicat şi lansat la colocviile din anul trecut cu tema „Limba română şi mass-media“, la care a fost prezent; Richard Milazzo, scriitor şi editor american din New York, după un voiaj în România ne-a încredinţat şi i-am tipărit în ediţie bilingvă engleză-română volumul de poeme „Umbre din Est/Eastern Shadows“ tradus de Adrian Sângeorzan, apoi „Acolo unde îngerii îşi arcuiesc spatele şi câinii sunt în trecere/„Where Angels Arch Their Backs and Dogs Pass Through“, poeme traduse de Răzvan Hotăranu, iar acum ne-a propus o nouă carte, tot în ediţie bilingvă, la care deja lucrează unul dintre tinerii noştri redactori; lui Deyan Ranko Brashich, care susţine cu regularitate în Scrisul Românesc rubrica „Scrisori din America“, i-am înmânat recentul său volum de eseuri „Contrary views“, al doilea apărut la Scrisul Românesc, după „Scrisori din America: Spiritul New Yorkului în eseuri“, ediţie engleză-română (traducere de Alexandra Carides şi Răzvan Hotăranu); lui Edward Hirsch, poet şi critic literar american din New York, preşedintele Fundaţiei „Guggenheim“, volumul de poeme „Nocturnal Fire/Foc nocturn“, ediţie engleză-română, prefaţă de Norman Manea, traducere de Răzvan Hotăranu, volum ce urmează să fie lansat în toamna aceasta şi la Iaşi în cadrul Festivalului internaţional de literatură; Andrei Codrescu, membru marcant în colegiul editorial la revistei, ne-a încredinţat versuri din volumul său recent „So Recently Rent a World“; Radu Polizu, cunoscut cititorilor revistei pentru proza sa publicată sub genericul „Călătorind cu Flyingmonk“, ne-a dezvăluit din jurnalul său momente şi aspecte interesante din noile itinerarii. L-am vizitat pe Edward Foster, profesor universitar, scriitor şi editor în New York, la sediul redacţiei editurii sale, căruia i-am tipărit volumul de versuri „Febra albă“. Ne-am revăzut şi cu artiştii plastici Sasha Mereţ, frecvent prezent cu lucrările sale în paginile revistei, şi cu Daniela Codarcea Kamiliotis, designer şi artist vizual, cunoscută pentru activitatea sa de creaţie în modă ca Senior Vice President of Design pentru Colecţia de femei, la Ralph Lauren, o artistă extrem de productivă, mişcându-se cu dezinvoltură şi talent din scenografie în grafică şi pictură. Am urmărit-o cum pictează în atelierul ei din Bethel, Connecticut, cu câtă bucurie şi forţă poate sta ore în şir în faţa şevaletului. Trebuie să relev impulsul şi sprijinul dat nu doar prin publicarea creaţiilor proprii în revista şi editura noastră de către Carmen Firan şi Adrian Sângeorzan, dar şi prin atragerea colaboratorilor americani sau a scriitorilor români stabiliţi peste ocean, parte dintre ei amintiţi mai sus, şi păstrarea acestei punţi culturale de peste 12 ani.
America văzută din avion și din mașină…
I. J.: Domnule profesor Firan, ştiu că cea mai mare parte a vacanţelor dumneavoastră le petreceţi în Florida, vă place aşa de mult?
Fl. F.: Călătoresc în America de peste 17 ani, iar în Florida din 2003, unde iarna stau chiar mai mult. Se poate spune cu adevărat că aici „iarna e ca vara“. Florida, ţinutul unde navigatorul de origine spaniolă Juan Ponce de León a ajuns în 2 aprilie 1513, într-o perioadă a anului numită în Spania „Pasqua Florida“ (Paştele Floral), care coincide cu Sărbătorile Pascale, este unul dintre cele 50 de state ale Americii unde soarele străluceşte tot timpul, iar oceanul se întâlneşte cu cerul, cu o lungime de peste 2.170 km de ţărm, şi cu zeci de porturi, cu aproape 2000 de insuliţe pline cu mangrove (vegetaţia predominantă aici). Floarea dominantă este portocala, simbol ce se regăseşte şi pe numerele de înmatriculare ale maşinilor. Aici trăiesc zeci de mii de români, au biserici, ziare în limba română, restaurante, mai ales în zona Hollywood. Îmi petrec vacanţele în Halandalle, între Miami şi Fort Lauderdale, unde oamenii sunt altfel, te salută cu zâmbetul pe buze de parcă te cunosc dintotdeauna.
I. J.: Cândva, în România literară cineva scria – poate cu ironie, poate serios – că revista Scrisul Românesc ar trebui subvenţionată de municipalitatea din New York…
Fl. F.: Desigur se referea la faptul că în revista noastră sunt relevate în mare măsură evenimente culturale din această metropolă. Ar fi grozav…, dar trebuie să mărturisesc că facem mari eforturi în editarea revistei fiind lipsiţi de orice sprijin…
Carte în pregătire: „Recuperarea diasporei“
I. J.: Cum vacanţa s-a terminat, să ne întoarcem la treabă… Care este cartea la care lucraţi în prezent?
Fl. F.: Imediat după ’89 am publicat volumul „Literatura diasporei“, una dintre primele cărţi despre scriitorii români aflaţi dincolo de graniţele ţării, cei mai mulţi ajunşi prin împrejurări fortuite, dramatice. Volumul, de mari dimensiuni, cuprindea portrete literare de tip monografic cu prezentare in extenso a unui mare număr de scriitori precum Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, Ana de Noailles, Panait Istrati, Vintilă Horia, Virgil Gheorghiu, Petru Dumitriu, Peter Neagoe, Ştefan Baciu, Ion Caraion, Petru Popescu etc., iar într-o addenda, cu comentarii succinte, tot ce s-a putut cunoaşte atunci. Volumul „Recuperarea diasporei“ la care lucrez în prezent va cuprinde scriitorii români importanţi de pe toate continentele, o întreprindere temerară, de interes pentru istoria literară şi cultura românească.
I. J.: Când vor avea loc Colocviile „Scrisul Românesc“ din acest an şi care va fi tema?
Fl. F.: Tot în luna octombrie, după ce se deschide anul universitar, iar tema pentru care deja am primit textele comunicărilor din partea multor autori ce şi-au anunţat participarea este „De la cenzura impusă la autocenzură“. Alegerea acestei teme are o motivaţie bine întemeiată: A trecut un sfert de secol de la evenimentele din decembrie ’89 care, între altele, au pus capăt şi cenzurii oficiale, cea practicată de Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor subordonată politic. Am fost apoi martorii unei veritabile explozii a ziarelor, revistelor de tot felul, cărţilor publicate de edituri apărute peste noapte. Pe lângă redobândirea libertăţii de expresie în presă şi literatură, am asistat însă la o proliferare a violenţei verbale, a prostului gust, insultei şi inculturii. Ce e de făcut? Dacă, pe bună dreptate, respingem cenzura ca formă impusă pe criterii politice, cum putem evita, totuşi, fenomene negative care se manifestă uneori în publicaţii şi mass-media? Se poate vorbi despre o autocenzură benefică a ziaristului, scriitorului, editorului, care să protejeze atât necesitatea libertăţii de expresie cât şi bunul gust public? Iată o temă interesantă de reflecție şi pe care o propunem anul acesta în cadrul colocviilor noastre organizate în acest octombrie la Craiova.
I. J. În afara Sesiunii de comunicări ştiinţifice pe această temă deosebit de interesantă, aveţi în pregătire şi alte activităţi?
Fl. F.: Colocviile anuale tematice „Scrisul Românesc“ pe care le organizăm de foarte mulţi ani concentrează într-un bilanţ activităţile noastre ştiinţifice şi editoriale când vor fi lansate cele mai noi cărţi publicate, se va organiza o expoziţie cu tipărituri din ultimii zece ani, vor fi acordate premiile anuale de debut în volum la secţiile de poezie, proză, eseu şi premiile pentru cele mai bune cărţi ale anului, spectacole literar-artistice, întâlniri cu cititorii din Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Piteşti etc.
I. J.: Călătoriţi de la New York în Florida cu avionul?
Fl. F.: De cele mai multe ori…, dar cum se spune că totul trebuie făcut „la pas“, ţinând seama de distanţă, am făcut şi o călătorie cu maşina de la New York la Miami, o distanţă apreciabilă de peste 2.000 de kilometri, parcurgând Coasta Atlanticului, şi trecând prin mai multe state, cu mici opriri în Philadelphia, Charleston, Savannah, Jacksonville, Orlando, Daytona Beach, Palm Beach, oraşe sau porturi vechi, pline de istorie. Miami, cu celebrul port de unde pornesc croaziere cu imensele şi luxoasele vapoare precum Royal Caribbean, Carnival, Celebrity, ce poartă mii de turişti spre arhipelagul Caraibelor, în Bahamas şi multe alte insule. Miami este un oraş vibrant, unde anual are loc şi un Târg de carte, un Târg de artă contemporană, festivaluri de muzică sau expoziţii de yahturi. South Beach este zona pe care n-o poate rata nici un turist, cu promenada pe Lincoln Road, pe bulevardul Art Deco, cu galerii de artă, magazine de modă, celebre hoteluri unde pot fi văzute numeroase vedete, ori pe Ocean Drive, unde se află Casa Versace, de-a lungul plajei imense cu nisip fin ca făina, cu restaurante în stradă şi mâncăruri îmbietoare din care nu lipsesc fructele de mare şi muzică de pe toate continentele. Tot în zona Miami am vizitat castelul Viscaia şi un cartier rezidenţial de o frumuseţe unică, Coral Gables, cu vegetaţie luxuriantă şi clădiri istorice. În altă zi am fost până în partea cea mai de jos a Floridei, la Key West, la Borna 0, de unde la distanţă de 90 de mile se poate ajunge în Cuba. Cred că aţi ghicit scopul final al călătoriei în Key West, desigur, casa în care timp de şapte ani a trăit Hemingway, autorul cunoscutelor romane pe care le-am citit în tinereţe – „Torentele primăverii“, „Adio, arme“, „Pentru cine bat clopotele“, „Bătrânul şi marea“ etc., distins cu Premiul Nobel în 1954. O casă-muzeu, înconjurată de o grădină cu plante luxuriante, pe care vizitând-o ai pentru moment imaginea autorului fumându-şi pipa în biblioteca ce păstrează manuscrise şi cărţi tipărite şi unde te întâmpină celebrele pisicile cu șase degete… Călătoria la Key West este fantastică. Pe o distanţă de circa 200 de mile parcurgi un arhipelag de câteva zeci de insuliţe legate prin 42 de poduri, între care unul lung de 11 km pe care au fost realizate numeroase documentare şi filme între care „Terminator 2“ şi „Băieţi buni, băieţi răi“… Cândva a existat şi o cale ferată suspendată pe piloni, în paralel cu autostrada, astăzi fiind văzută ca obiect de muzeu.
Florida este un stat relativ tânăr, construit artificial pe o mlaştină, în imensa zonă Everglades, habitat unic, populat de aligatori, păsări şi pitoni. Ceea ce s-a construit este uluitor, o mlaştină transformată într-o grădină cu vegetaţie explozivă, brăzdată de canale de mari dimensiuni pe care circulă vapoare, în care trăiesc animale precum manuti, specie rară protejată, şi pe malul cărora poţi vedea case elegante în stiluri diferite, toate cu piscine şi bărci pe pontoane. Pe coasta de Vest a Floridei merită neapărat văzut Muzeul Dali, în micul orăşel St. Petersburg, lângă Tampa.
