Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seara, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997 şi 2001. Şeful statului a spus că unul dintre candidaţi trebuie să recunoască că este ofiţer acoperit, pentru că altfel, „îi va rânji în faţă fostul şef”.
„Îi va rânji, când va fi preşedinte. Că îi rânjeşte acum, când este prim-ministru, încă mai merge”, a continuat Băsescu.
„Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE”, a anunţat preşedintele, precizând că acest lucru arată şi „saltul lui”.
„A fost, în perioada 1997-2001, ceea ce explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Nu este nici o bombă, este o realitate pe care eu sunt gata să o demonstrez”, a mai anunţat Băsescu.
Pentru a-şi justifica afirmaţia, Traian Băsescu a prezentat o hotărâre de guvern adoptată de guvernul Adrian Năstase, în care era aprobată lista de categorii de informaţii secrete stat din domeniul de activitate al SIE, din 31 octombrie 2002, a cărei anexă era secretă. Băsescu a prezentat un singur paragraf din anexă, care a fost ulterior abrogată, dar nu şi desecretizată, în care se prevedea că personalul Serviciului de Informaţii Externe este secret de stat.
”Asta a afectat încrederea mea în conducerea Serviciului. După ce am așteptat un timp, am deschis o corespondență oficială: l-am rugat să-mi comunice dacă în Guvern există ofițeri-acoperiți sau foști ofițeri acoperiți. Și mi-a dat hotărârea de guvern prin care mi s-a spus că este secret de stat. Or, eu am acces la secretele de stat. Președintele cere informații despre acoperiți în Guvern. Ambele servicii le-am întrebat cu privire la Guvern. Unde este lucru extrem de în neregulă. Am văzut hotărârea trecută prin CSAT. S-a creat un precedent”, a arătat șeful statului.
”Președintele a cerut în mod legitim o informație unui serviciu secret. Și mi s-a comunicat că este secret conform HG. E prima dată în istoria României când se întâmplă asta. Eu nu am mai avut încredere în Meleșcanu. A creat un precedent inacceptabil. Președintele când este validat, scrie legea, citat din legea secretului de stat. Vina lui Ponta nu este că a fost ofițer-acoperit, ci că nu a spus. Uitați-vă câți ofițeri-acoperiți sunt și în Parlament. M-am dus la SIE, am strâns colegiul de comandă al SIE, și le-am spus că nu îl voi tolera. Discuția a fost de 30 de secunde. Discuția a fost în primăvară și am spus că voi face public acest lucru la momentul în care voi considera. Victor Ponta ar trebui să o spună”, a subliniat președintele.