În Oltenia, situația votului până ieri la ora 19.00 arăta un număr mare de persoane înscrise pe listele suplimentare. Datele aparțin centralizatorului BEC, cu o raportare de 100% pentru județele amintite.
Doljenii care au votat ieri până la ora 19.00 au fost în număr de 296.786, din totalul de 583.804, reprezentând un procent de 50,83%. Dintre aceștia, 31.712 votanți au fost înregistrați pe liste suplimentare, iar 3.954 au votat apelând la urna mobilă. În ceea ce privește județul Gorj, 153.673 de persoane dintr-un total de 304.459 și-au exercitat dreptul de vot (50,47%). Pe listele suplimentare au fost înscrise 16.053 de persoane, iar la urna mobilă s-a apelat în 1.135 de cazuri. În Mehedinți, 124.217 persoane din cele 240.045 înscrise pe liste își exercitaseră dreptul până la ora 19.00 (51,74%). Dintre aceștia, 16.607 persoane votaseră pe liste suplimentare, iar 1.813 prin urna mobilă.
În Vâlcea, din cei 338.484 de alegători înscriși, votaseră 177.746 (52,51%), dintre aceștia 20.345 pe listele suplimentare, iar 572 cu ajutorul urnei mobile. Nu în ultimul rând, în județul Olt, la ora 19.00, își exercitaseră dreptul la vot 210.132 de persoane din cele 380.620 înscrise pe listele permanente (55,2%). În ceea ce privește numărul de votanți pe liste suplimentare, acesta a ajuns la 27.041, iar cei care au apelat la urna mobilă au fost în număr de 2.781.
Anca Ungurenuș
Oltenia, fruntașă la turismul electoral
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei