De Mănăstirea de la Baia de Aramă, înălțată de Constantin Brâncoveanu, se leagă mitul comorii brâncovenești, despre care se spune că ar fi fost ascunsă între zidurile sfântului lăcaș.
Istoria confirmă teza vehiculată în epocă, la începutul secolului al XVIII-lea, că voievodul muntean, supranumit „prințul aurului din Carpați”, era unul dintre cei mai bogați principi ai Europei, însă nu există indicii asupra împrejurărilor în care acesta a decis să-și protejeze imensa bogăție, îngropând-o.
Baia de Aramă este situată la altitudinea de 300 metri, la 80 de kilometri nord-est de Drobeta Turnu Severin. Cercetările arheologice efectuate în ultimii 100 de ani pe aceste meleaguri au scos la iveală urme de locuire neolitică continuate în epocile bronzului și fierului, în perioada cuceririi romane în zonă au fost dezvoltate câteva exploatări miniere.În anul 1392 în câteva zapisuri ale cancelariei domnești se fac mențiuni despre extracția cuprului, prima atestare documentară ca sat datând din 1581.
Istoricul Cornel Boteanu susține că a descoperit izvoare scrise care indică faptul că, în perioada 1671-1863, Baia de Aramă avea statut de târg, iar între 1864 și 1892 a devenit comună urbană.
„Aceasta avea să capete o importanță deosebită în timpul domnitorilor Mircea cel Bătrân, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. De fapt, cel din urmă voievod avea să-i dea o strălucire de invidiat de către celelalte localități ale vremii din Țara Românească”, a istorisit Boteanu.
El este de părere că urbea avea să capete o rezonanță istorică aparte după 1806, când vătaf al Plaiului Cloșani este ,,așezat’ Tudor Vladimirescu, iar boierii Glogoveni, prințul Bibescu și pitarul Drăghicescu Hergot, își construiesc aici câteva „acareturi spre odihna trupului și a minții”, în cula celui din urmă fiind găzduit revoluționarul maghiar în exil Kossuth.
„Atât de mult au fost atrași de zona montană a județului Mehedinți negustorii și boierii încât le dau o mână de ajutor marelui ban Cornea Brăiloiu, vameșului Milco Băieșul și, bineînțeles, lui Brâncoveanu, să înalțe, pe ruinele unui vechi așezământ, aparținând se pare lui Nicodim cel Sfânt de la Tismana, o mănăstire în stil brâncovenesc, în formă de treflă, cu scară exterioară, clopotniță peste pronaos și pridvor și pictură bizantină”, a spus Boteanu.
În jurul mănăstirii cu hramul ,,Sfinții Voievozi’ din Baia de Aramă s-a creat un adevărat mit, în interiorul ei sau sub talpa zidurilor bănuindu-se că domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), considerat de turci „prințul aurului din Carpați”, ar fi ascuns o comoară.
„Am putea admite că tezaurul voievodal, provenind de la daci, este doar o legendă, dar localnicii susțin că un preot ar fi descoperit în zidul bisericii un document emis chiar de Constantin Brâncoveanu care ar face aluzie la locul unde a fost depozitat aurul domnesc”, a afirmat Boteanu.
În unele medii frecventate de așa-numiții căutători de comori circulă chiar și câteva copii ale unor hărți sumare, întocmite rudimentar, în care sunt însemnate, într-adevăr, câteva presupuse locuri în care s-ar ascunde aurul, lucru care i-a determinat pe mulți amatori să sape în toiul nopții, ani de-a rândul, în altarul bisericii, iar în toamna anului 2013, cu un acord al Ministerului Culturii, la temelia exterioară dinspre nord a acesteia, punând monumentul în pericol.
„Dacă ar fi să dăm crezare unor înscrisuri, însuși Brâncoveanu manifesta un interes deosebit pentru comorile lui Decebal. Se spune că la curtea sa, Cantacuzino înființase chiar și o „cancelarie secretă”, unde se colectau informații și se studiau și se interpretau hărți vechi achiziționate sau pur și simplu sustrase de agenți deghizați care umblau în țară să afle povești despre comori ascunse. Nu este exclus ca bogăția etalată la curtea domnească să-i fi atras acestuia moartea, în 1714, cunoscută fiind lăcomia turcilor și teama că dacă voievodul muntean posedă comori fără sfârșit și le va folosi pentru înzestrarea armatei”, a explicat Boteanu.
Cât este realitate, cât este fantezie nu se știe. Cert este că taina comorii nu a putut fi până acum dezvăluită, ea fiind dusă probabil în mormânt de cele șapte slugi devotate care, după ce au ascuns-o, au fost omorâţi.
Aurul brâncovenesc a stârnit și curiozitatea lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul ceruse Securității să scormonească pământurile domeniilor brâncovenești.
„Mirajul comorii lui Brâncoveanu nu va înceta să-i determine pe aventurieri să continue să o caute la Mânăstirea din Baia de Aramă, chiar dacă Episcopia Severinului și Strehaiei a decis să supravegheze video acest valoros lăcaș monahal”, a fost de părere profesorul și istoricul Cornel Boteanu.
Sursa: Agerpres
