Luna decembrie este una în care au trecut în nefiinţă trei mari personalităţi ale culturii românești: Marin Sorescu (8 decembrie 1996), Amza Pellea (12 decembrie 1983), Nichita Stănescu (13 decembrie 1983). Luni, pe 8 decembrie, Biblioteca „Aman“ îl va omagia pe marele scriitor de la Bulzeşti printr-o manifestare culturală la care va participa, printre alţii, şi George Sorescu, fratele poetului dispărut în urmă cu 18 ani.
Pe 8 decembrie 1996 (duminică), ora 7.14, Marin Sorescu a murit în Spitalul Elias, la vârsta de 60 de ani şi nouă luni. Fusese reinternat cu o zi înainte şi rămăsese singur în spital. Scriitoarea şi cercetătoarea Maria Ionică (Slatina) a consemnat în lucrarea „Marin Sorescu – Repere biobibliografice“: „Ca o ironie a sorţii, marele poet de la Bulzeşti, «fiu al soarelui»- cum îl aureola metaforic George Chirilă – a trecut puntea în circumstanţe pe care nu le agrease niciodată: singur, pe un pat de spital, în Bucureşti, iarna. «Totuşi, iarna nu-i anotimpul meu. Închis în casă, eu nu pot să scriu nimic. Aştept primăvara să mă dezgheţ», îi mărturisea fratelui său George, în 15 decembrie 1957“.
Dispariţia lui Sorescu la doar 60 de ani a născut unele semne de întrebare, unele suspiciuni. Aparţinea unui neam longeviv, supravieţuise unor boli nemiloase în tinereţe (febră tifoidă, pneumonie), ducea o viaţă cumpătată, fără excese. Cu toate astea, a fost depistat cu diabet. Cauza decesului, conform documentării Mariei Ionică la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Elias, a fost astfel consemnată: „hemoragie digestivă, masivă, provocată de ruperea varicelor esofagiene“. În fişa medicală, semnată de dr. Dan Mihai Teodoreanu, s-a scris: „O hepatită de tip C, complicată cu o ascită, apoi o ciroză hepatică decompensată“.
George Sorescu: „Suspiciuni bazate pe lucruri reale“
Unul dintre fraţii lui Marin Sorescu, George Sorescu, a declarat: „El a murit de o hepatită, aceasta-i cauza oficială a decesului său surprinzător. Cum a ajuns însă Marin, un om extrem de echilibrat, precaut, fără nici un fel de abuz, în acea situaţie critică din 1996 a născut destul de multe suspiciuni, unele bazate pe lucruri reale. Din cauza deselor călătorii în lume, din cauza asocierii pe nedrept a numelui lui cu acea «meditaţie transcendentală» şi, mai ales, din cauza hărţuirii lui de către serviciile secrete româneşti de până în 1990, Marin, om extrem de sensibil, se consuma enorm. De exemplu, după fiecare deplasare în Occident, acasă la Marin Sorescu se prezenta cineva şi-l teroriza cu întrebări despre respectiva vizită. În Occident a fost uneori provocat cu fel de fel de întrebări despre politica României de atunci, dar el răspundea scurt: «Nu fac politică!». A apărut, în primăvara anului 1982, momentul cu meditaţia transcendentală şi Marin Sorescu a fost acuzat pe nedrept. El nu a fost implicat în acea mişcare. S-a consumat mult, a fost extrem de afectat, iar toate aceste hărţuieli şi nedreptăţi i-au cauzat sănătăţii (…)
Cu câteva luni înainte de deces, într-un moment în care boala i se agravase, i-am sugerat în mod insistent să meargă la Paris pentru a face un transplant de ficat. A fost ajutat de ministrul de externe al României de atunci (Teodor Meleşcanu – n.r.), care a intervenit pentru fratele meu la un spital cunoscut din Paris (Spitalul Cochin, unde Marin Sorescu a fost internat în perioada 5-11 noiembrie 1996 – n.r.), dar era prea târziu… A fost tot timpul conştient, a avut o rezistenţă activă până în ultimul moment al vieţii“.
Tudor Nedelcea: „A murit în dureri groaznice…“
Scriitorul şi editorul Tudor Nedelcea, un prieten al lui Sorescu, a adăugat: „Sfârşitul lui Sorescu a fost groaznic. Ştiu de la o înaltă personalitate culturală şi ştiinţifică, prieten devotat, că Marin Sorescu a fost injectat la un aeroport şi de aici i s-a tras sfârşitul. A fost internat la Spitalul Cochin din Paris (5-11 noiembrie 1996), specialiştii francezi confirmând că boala este fatală. Şi peste aproape o lună, la 8 decembrie 1996, Sorescu a trecut în rândul nemuritorilor. A murit în dureri groaznice, se scărpina des, îi era frig mereu, dar continua să scrie. Ultimele poezii i-au fost dictate soţiei, Virginia Sorescu, publicate postum, în 1997, la editura familiei, Creuzet, sub titlul «Puntea (Ultimele)», cu dedicaţia «Tuturor celor care sufer㻓.
Mioara Sorescu: „Virginia trebuia să rămână la spital, cu Marin, lângă el“
Cea de-a doua soţie a lui George Sorescu, Mioara Sorescu a lăsat un manuscris intitulat „L-am cunoscut pe Marin Sorescu!“, care a fost publicat la un an după decesul acesteia, în 2010. Mioara Sorescu evoca în el momentele premergătoare decesului lui Marin Sorescu din 8 decembrie 1996: „… Cu o zi înainte, pe 7 decembrie, seara, am primit un telefon de la mătuşa Serghie (Ricuţa, sora mamei poetului), care locuia în aceeaşi casă – «Să vină George la Bucureşti că Marin e grav bolnav!». Lucrurile luau, însă, altă întorsătură. George, om deschis, a luat legătura seara cu Virgi (Virginia, soţia lui Marin Sorescu – n.r.) la telefon, întrebând-o care e starea sănătăţii lui Marin.
Un răspuns discutabil, bănuim, şi astăzi: «A, e bine, nu e cazul să vii, e internat să-şi facă un tratament», îi răspundea soţia. Marin ar fi dorit să-i spună lui George ultima lui dorinţă. Ştia că nu mai este o cale de întoarcere. (George şi Ionică şi-au amânat plecarea la Bucureşti).
Dimineaţa însă (8 decembrie 1996), George primea un telefon de la Virginia în care anunţa că Sorin (aşa îi spunea Virginia lui Marin – n.r.) a murit: «George, a murit Sorin!». Virginia, ca soţie, trebuia să rămână, în noaptea aceea la spital, cu Marin, lângă el. Întrebată, ea ne-a motivat faptul că nu a fost lăsată nici să intre, nici să stea. Surse din partea mătuşii – că în noaptea aceea a fost foială a fraţilor ei în casa lui Marin. (De multe valori, dispărute, nu se mai ştie!)“.
Sorescu, omagiat la Bibilioteca „Aman“
Luni, 8 decembrie, începând cu ora 16.30, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova, în sala „Academician Dinu C. Giurescu“, este programată o manifestare culturală prilejuită de 18 ani de la decesul lui Marin Sorescu urmată de lansarea a trei cărţi… din faţă, soresciene: Marin Sorescu – „Jurnal VIII“ (în lumea latină); Ştefan I. Sorescu (tatăl lui Marin Sorescu) – Versuri de pe front; Ion Jianu – „În 1983 şi 1992, premiul Nobel trebuia să poarte un nume românesc: Marin Sorescu“. Invitaţi: Mihaela Albu, Marian Barbu, Ovidiu Ghidirmic, Tudor Nedelcea, George Sorescu şi autorul cărţii „Sorescu vs. Nobel“, Ion Jianu, publicist la Gazeta de Sud. Recital sorescian: Ilie Gheorghe. Moderator: Dana Popescu.
