Un român în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 63 de luni de închisoare, în Statele Unite ale Americii, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals și implicare într-o rețea ce a înșelat zeci de persoane care au vrut să își cumpere autoturisme de pe eBay și de pe alte site-uri similare, informează Digi 24. Originar din București, Răzvan Căprărescu a pledat vinovat încă din vara acestui an, iar o instanță americană l-a condamnat la închisoare și la restituirea a 658.441 de dolari.
Anchetatorii au stabilit că Răzvan Căprărescu și complicii săi au scos la vânzare pe eBay și pe alte site-uri de profil mai multe autoturisme. Când au apărut și potențialii cumpărători, complicii românului le-au trimis acestora, pe mail, instrucțiuni pentru a face plata online, îndemnându-i să direcționeze banii către anumite conturi bancare. Conturile erau deschise de Căprărescu și de un complice de-ai săi care, în acest sens, s-au folosit de identități false, inclusiv de pașapoarte falsificate. În cazul românului, a fost vorba de un pașaport belgian.
Optsprezece victime ale rețelei au trimis în contul deschis de român 367.036 de dolari între octombrie 2011 și iunie 2012, iar alte 17 persoane i-au plătit complicelui său suma totală de 321.389 de dolari.