Craiova, orașul de reședință al Banilor de altădată, a încântat întotdeauna călătorii străini ce au trecut pe aceste meleaguri. Însemnările lor constituie astăzi fragmente ce vin să completeze istoria acestui loc.
Notițele călătorilor străini ce au trecut prin Craiova secolelor XVI-XIX sunt astăzi o sursă importantă în cunoașterea trecutului. Întâia atestare a Craiovei de către cei străini de aceste locuri i-o datorăm lui Franco Sivori, secretarul lui Petru Cercel. „Spre sfârșitul verii anului 1583, Petru Cercel pătrundea în Țara Românească pe la Giurgiu, aici fiind întâmpinat de marele ban, pe care Sivori îl prezenta ca guvernatorul unei provincii numită Craiova. Sivori mai scria că în Țara Românească existau 21 de târguri mari negustorești, fără a da numele vreunuia dintre ele. Mai mult ca sigur că printre aceste târguri el avea în vedere și Craiova, despre care deținea suficiente amănunte, tocmai datorită situației sale de secretar domnesc, dar pe care nu le-a înglobat în memorialul ce l-a alcătuit“, se notează în numărul pe mai-iunie din anul 1975 al revistei Mitropolia Olteniei, sub semnătura profesorului Ștefan Bazilescu.
Informații prețioase despre Craiova anului 1640 se găsesc în însemnările prelatului catolic Petru Baksic. „După el, orașul număra 200 de case, cu un total de 1.000 de locuitori; existau numeroase biserici din lemn și o singură biserică din piatră, cu cinci turle și o clopotniță, în care se aflau două clopote mari. În apropierea orașului, în pădure, se aflau două mănăstiri (cel mai probabil mănăstirile Bucovăț și Jitianu – n.r.). Vinerea, la Craiova avea loc bâlciul săptămânal, unde se vindeau numeroase vite; faima bâlciului era atât de mare încât la el veneau mulți negustori, printre care și turci chiar de la Constantinopol“, se menționează în revista Mitropolia Olteniei.
În oraș existau mai multe hanuri, cel mai important fiind hanul Mănăstirii Hurez și un han destinat numai pentru adăpostirea negustorilor, după cum menționa și N. Iorga în lucrarea „Istoria românilor prin călători“, specificând că „înainte de instaurarea stăpânirii austriece, uneori venea cu ocazia bâlciurilor și domnul țării, poposind la casele domnești existente aici“.
Anii trec și, în 1784, patriarhul Avram al Ierusalimului, care întreprindea o călătorie prin țările noastre spre a obține ajutoare bănești, ajunge și la Craiova. „Ajutoarele pe care le-a primit aici au fost substanțiale, dovadă a dezvoltării economice a orașului“, se nota în Arhivele Olteniei din 1942.
După atacurile turcești, însoțite de prădăciuni și incendii, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Craiova nu-și revenise, așa că se înfățișa drept un „oraș devastat“.
Mărturii din trecut
La începutul lui noiembrie 1835, generalul Helmuth von Moltke, viitor șef al statutului major german în războiul franco-german din 1870-1871, trece prin Craiova. „O parte din străzi erau pavate cu bârne, dar, cu toate acestea, ele musteau de apă și noroi. Comerțul era intens. Casele aveau în partea dinspre stradă încăperi în care erau amenajate prăvăliile. Lui Moltke îi atrăgea atenția faptul că negustorul sta jos, cu picioarele încrucișate sub el, în mijlocul mărfurilor sale. La hanul la care a tras, camera n-avea sobă, ceea ce l-a determinat să solicite găzduire la un conațional, care era farmacist. Relatând o discuție cu un boier bogat, spune că acesta i-a vorbit de necesitatea impunerii unor taxe vamale asupra mărfurilor importate ca o condiție a unei viitoare evoluții economice înfloritoare a orașului“, se menționează în revista Mitropolia Olteniei, numărul din mai – iunie 1975.
Mai apoi, în 1839, apărea la Stuttgart o relatare a unei călătorii în Orient. Autorul necunoscut trecuse prin Craiova anului 1837, făcând o descrierea a locului. „În oraș se aflau multe case frumoase, dar și multe bordeie. Multe locuințe erau înconjurate de grădini. Străzile erau podite cu bârne și străbătute de multe trăsuri. În același an 1837, prin Țara Românească a călătorit un nobil rus, Anatoli Demidov. Se arăta impresionat de faptul că aici funcționa o școală centrală cu 230 de elevi, o altă școală susținută bănește de episcopia Bisericii „Sfinții Apostoli“, cu 65 de elevi, și un pension particular, cu 18 elevi“, se punctează în lucrarea mai sus amintită.
Importantă este și însemnarea din „Almanahu Statului din Prințipatul a toată Țara Românească pe anul 1837“, aparținând profesorului român I. Genilie, ce a apărut la Buda (Buda a fost un oraș de sine stătător situat pe malul vestic al Dunării, în Regatul Ungariei – n.r.). „Craiova era un important centru pentru negoț și industrie… La 1800 fu arsă și prădată de rebelii din Diu (Vidin), dar acum au început a se înfrumuseța orașul cu pardosirea ulițelor cu piatră, cu zidirea școlii naționale după cea mai frumoasă arhitectură, cu casele frumoase, cu un pension de învățătura fetelor, cu apa cea bună, ce s-au adus de la izvorul Obedeanului, cu depărtare de Craiova de 3250 de stânjeni, și s-au făcut 4 ceșmele“.
Ca locuri de agrement erau indicate două grădini boierești, cea mai frumoasă fiind a Bibescului, plantația de plopi din marginea Jiului și chiar o berărie.
Craiova ajunge, datorită dezvoltării sale înfloritoare, să fie considerat „al doilea oraș din principat“, cel puțin în viziunea francezului Theodore Margot, care publica în 1859 cartea „O victorie în cele șapte-spre-dece districte alle României“.
