6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBugetul pe 2015 merge azi în plenul Parlamentului

Bugetul pe 2015 merge azi în plenul Parlamentului

(Foto: cugetliber.ro)
(Foto: cugetliber.ro)

Raportul comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe privind proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2015 va intra vineri în dezbaterea plenului Parlamentului, iar votul final este aşteptat să aibă loc duminică, în aceeaşi zi cu depunerea jurământului în faţa Legislativului de către noul preşedinte al României, Klaus Iohannis.

Proiectul Legii bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat au trecut, joi seară, de votul comisiilor parlamentare-reunite de buget – finanţe după trei zile dezbateri.

Proiectul de buget a fost aprobat de Executiv în şedinţa din 12 decembrie.

Bugetul pentru anul 2015 este fundamentat pe o creştere de 2,5%, o inflaţie medie de 2,2% şi o rată a şomajului de 5,1%. Produsul intern brut este estimat la 709,681 milioane de lei.

Veniturile bugetului general consolidat pentru 2015 însumează 31,9% din PIB, cheltuielile – 33,7% din PIB, iar deficitul bugetar pe cash este de 1,83% din PIB şi de 1,2% din PIB pe metodologia europeană ESA.

Cheltuielile destinate investiţiilor, în 2015, însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, reprezentând aproximativ 6,3% în PIB şi o pondere în total cheltuieli bugetare de 18,7%, mai mult cu 3,2 cu puncte procentuale faţă de anul 2014.

Creşterea salariului minim la 975 de lei, de la 1 ianuarie, şi la 1.050 de lei, de la 1 iulie, şi majorarea tuturor pensiilor cu 5%, sunt măsuri care vizează stimularea consumului, concomitent cu asigurarea protecţiei sociale pentru categoriile de populaţie cu venituri reduse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS