erau răsplătiți cu covrigi, mere și nuci (Foto: www.ancaduma.ro)
Minunate și dulci Sărbători de iarnă, la gura sobei încărcate de jăratec, în casa îmbelșugată în suflete pline de liniște și mulțumire, așa era Crăciunul în perioada interbelică, chiar dacă uneori sărăcia umbrea în unele gospodării Sărbătoarea Nașterii Domnului.
La începutul secolului XX, bucuriile iernii aveau altă tonalitate față de ceea ce trăim astăzi. Jucăriile pentru copii erau mai mult un obiect simbolic, dulciurile sau îmbrăcămintea nouă fiind cadoul primit.
În perioada interbelică, Moşul cobora din cer, pentru că acolo locuia. Venea dintre nori, însoţit uneori de îngeri, cu o desagă plină de daruri şi un brad împodobit.
Nici pomii de Crăciun nu erau decorați cu globuri multicolore, ci cu nuci învelite în poleială, cu mere şi lumânări.
La gura sobei, pe masa oamenilor din mahala erau covrigi, mere și nuci, căci cetele de colindători veneau cu Steaua, Vicleimul sau cu Nașterea pe la case.
Era obiceiul ca în Ajunul Crăciunului, cum începea să se însereze, să se adune grupuri-grupuri de copii şi, cu traistele de gât şi un ciomag în mână care să-i apere de câini ieşiţi în cale, să plece la colindat. Se bătea la poarta vecinilor, rudelor, prietenilor. Copiii se străduiau să cânte frumos şi erau ascultaţi de toată familia adunată în jurul pomului de Crăciun, acolo unde el își găsea locul în gospodării. Erau răsplătiţi cu covrigi cu susan, nuci, mere şi bomboane. Când se umpleau traistele, colindul se termina şi copiii se împrăştiau, fiecare plecând spre casă. Bucuria cea mai mare era să vii cu săculeţii plini şi să-i răstorni pe fața de masă sau muşamaua pe care o punea mama special pe masă. Bani nu se obişnuia să se dea decât la casele care nu se pregătiseră pentru colind. Şi cine nu se pregătea pentru colind? Cu o săptămână înaintea colindului, simigeriile erau golite, în fiecare zi, de şirurile de covrigi. Şiruri de 50-100 de covrigi. „Ca să faci faţă cu cinste colindului, cumpărai 200-300 de covrigi, că trebuia să te gândeşti şi la colindătorii cu steaua, şi la irozi, şi la pluguşorul de Anul Nou“, notează Graziella Doicescu în „Captivantul Bucureşti interbelic“.
Și dacă în mahalale ici-colo apărea câte un brăduț împodobit, mai departe, către centrul Craiovei, pe marile bulevarde și artere proaspăt modernizate, luminile și voioșia răzbăteau aproape din fiecare casă. Rareori cetele de irozi colindători de la mahala ajungeau vreodată, căci era spațiul cosmopolit al protipendadei, orașul cu pretenții.
Sărbătoare și pentru cei nevoiași
Și, totuși, gândul și fapta celor cu stare mergeau și spre sufletele celor nevoiași. În preajma Sărbătorilor de iarnă aveau loc acțiuni punctate de presa vremii.
„Știrea“, „organ independent, apărător al intereselor cetățenilor din Oltenia“ din 8 „decemvrie“ 1920 nota sub titlul „Serbarea bradului de Crăciun la orfelinatul Ișalnița“: „«Societatea ocrotirea orfanilor din războiu», secția Craiova, a cărei activitate pentru a pregăti un viitor frumos vlăstarelor celor pierduți în campanie, merită toată lauda, a ținut să dea câteva clipe de bucurie celor 124 de copilași, adăpostiți în școala dela Ișalnița, împărțindu-le daruri din frumosul brad de Crăciun. La marginea satului Ișalnița, în apropierea taberei militare, se ridică vechea casă boerească a familiei Opran, cedată Ministerului de război, care a bine voit să ofere acest prețios dar societăței «Ocrotirea orfanilor din războiu»“.
Pe de altă parte „Gorjanul“, ziar independent cultural ce apărea la Târgu Jiu, în 29 „decemvrie“ 1928 anunța că „Cercul militar «Cap. Emanoil Părăianu», din localitate, va da în seara zilei de 29 decemvrie, un mare bal, din venitul căruia se va face un pom de Crăciun pentru copiii săraci“.
Alături de aceste articole și anunțuri îndreptate către cei nevoiași, presa din Oltenia publica povești cu Moș Crăciun, poezii în ton cu sărbătorile de iarnă sau scurte istorisiri. Tot din paginile fragile la atingere, îngălbenite de trecerea timpului ale „Gorjanului“ din decembrie 1928 aflăm din articolul „Moș Crăciun“ că atunci „Când copiii se prea întrec cu gluma, e de ajuns să le arunce mama amenințarea că «nu mai vine Moș Crăciun» și liniștea și buna cuviință pun stăpânire în casă. Jucăriile de peste an, cărțile, caetele, se lustruesc și se îmbracă frumos cu hârtie colorată, sau măcar cu o modestă foaie de jurnal, după putere, și așteaptă, frumos rânduite – să fie văzute de bătrânul tainic.
Și pentru ei, într’adevăr, Moș Crăciun vine și oricât de grele ar fi vremurile, și oricât de mare lipsa, tot le aduce câte ceva.
Împrumutați sufletul sincer și nevinovat al copiilor și veți gusta în toată dulceața, sosirea Crăciunului“.
Din desaga Moșului
Moșul cobora în fiecare casă pentru a oferi din desaga sa cadouri specifice acelor vremuri. Cele mai căutate cadouri ale perioadei interbelice pentru domnii cu pretenții erau casetele muzicale pentru ţigarete, confecţionate din lemn încrustat cu metale şi pietre preţioase, mecanismul reproducând chiar şi cinci melodii cunoscute. Într-o perioadă în care fumatul era considerat un apanaj al clasei superioare, fiind un viciu de lux, pipele şi tutunul scump erau cadoul ideal oferit domnilor pentru care tabacul era accesoriul suprem. Doamnele apreciau mărfurile engleze și fanceze, parfumurile.
Și negustorii aveau grijă de angajații lor. Deveneau mai generoşi şi îi răsplăteau cu daruri consistente. Nu uitau să le facă urări și clienților și cum se putea face mai bine acest lucru decât în paginile gazetelor. „Torța Olteană“ din 25 decembrie 1938 dedica o pagină întreagă firmelor și persoanele care urau clientelei sărbători fericite. Urma o listă lungă: „Moda Aurora“, Magazinul de confecțiuni pentru doamne, domnișoare și străjere „La cocheta“, Croitoria Ignatovici, Băileșteanu și Pârvuleț, „Bazarul păpușica“ și mulți alții, negustori cu dare de mână.
Deseori, în preajma Sărbătorilor reclamele din paginile gazetelor sunau mult mai atrăgător. „Cu ocazia sărbătorilor Pivnițele Mar Ocneanu oferă onor public prețuri excepțional de reduse la vinurile sale de Drăgășani, obișnuite de masă și varietăți. O ladă de 5 sticle. Vin alb vechi recolta 1900, pe prețul de 6 lei, inclusiv valoare sticlelor care se reprimesc pentru lei 1.50; O ladă de 5 sticle, vin negru recolta 1909, pe prețul de 6.75, inclusiv valoarea sticlelor, care se primesc pentru lei 1.50; o ladă de cinci sticle vin varietăți selecționate, coprinzând două sticle albe, recolta 1906, una Bordeaux, recolta 1904, o sticlă Rhein Riesling și o sticlă Tămâioasă, pe prețul de 7.50 lei, inclusiv valoare sticlelor, care se reprimesc pentru 1.50. Comandele se execută prompt la domilician, după primirea cererei prin poștă sau telefon“, se putea citi în „Doljiul“ din 31 decembrie 1911.
Pentru cei mai inspirați, reclamele erau concepute cu rime „Să nu mâncați cârnați și caltaboși,/Oh, vă conjur căci sunt periculoși!/Dar dacă (mii de draci!)/Voi tot o să mâncați/Conform cu datina de moși strămoși, /Atunci să-i înecați/În vin de la Iordache din Covaci,/ Altminteri sigur vă intoxicați!“, semna Doctor Șprițeanu în „Furnica“ din 22 decembrie 1911.
Revelionul, cucerire interbelică
Dacă Crăciunul se sărbătorea din vremuri de demult, Revelionul s-au născut în interbelic. Revelionul, practic ultima revedere din an a celor dragi, prilej de a petrece și prima întâlnire a noului an, devenise un obicei al protipendadei românești, din a doua parte a secolului al XIX-lea. Obiceiul a ajuns și către clasele medii la finalul secolului al XIX-lea, pentru a se generaliza după Primul Război Mondial.
Odinioară, înainte de acest obicei, anul era deschis de primul bal din 6 ianuarie. Palatul Sutzu și Palatul Regal, Palatul Știrbey, Ghica sau Grădișteanu au trăit astfel de vremuri. Cu timpul însă, Revelionul a detronat impozanța balului din ianuarie, care a dispărut cu totul după 1916.
