4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCE a adoptat primele două programe operaţionale 2014-2020 pentru România

CE a adoptat primele două programe operaţionale 2014-2020 pentru România

(Foto: puterea.ro)
(Foto: puterea.ro)

Comisia Europeană (CE) a adoptat primele două programe operaţionale 2014-2020 pentru România, informează Mediafax.ro. Potrivit unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, este vorba despre Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, în valoare de 251 de milioane de euro, şi Programul Operaţional Competitivitate, de 1,58 miliarde de euro.

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, în valoare de 251 milioane de euro (cu o contribuţie europeană de 212 milioane de euro), adoptat joi, vizează întărirea capacităţii administrative a României de a coordona, desfăşura şi supraveghea Fondurile Europene Structurale şi de Investiţie. „Programul va sprijini atât administraţia implicată în managementul fondurilor europene, cât şi pe beneficiarii acestora, prin întărirea capacităţii acestora de a pregăti şi de a implementa proiecte”, se arată în comunicatul Reprezentanţei Comisiei Europene.

Programul Operaţional pentru Competitivitate, adoptat la sfârşitul săptămânii trecute, reprezintă o investiţie de 1,58 miliarde de euro – contribuţia europeană fiind de 1,32 miliarde de euro – pentru creşterea competitivităţii economiei. Conform sursei citate, o primă prioritate a programului o reprezintă investiţiile în cercetare şi dezvoltare (952,6 milioane de euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi să întărească legăturile dintre acesta şi institutele de cercetare. În egală măsură, Programul se concentrează pe creşterea calităţii şi a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susţinute folosirea tehnologiilor informatice şi de comunicare în educaţie, cultură şi sănătate. Programul Competitivitate va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga ţară, creând legături esenţiale între mediul rural şi mediul urban.

„Adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisia îl transmite României. Programul de Asistenţă Tehnică vine în sprijinul eforturilor administraţiei de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate îşi propune să stimuleze inovaţia care răspunde nevoilor reale ale economiei”, a declarat comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu. Aceasta a făcut apel la Guvernul României „pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate şi pe obţinerea celor mai bune rezultate pentru economia ţării”.

Cele două programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene. Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, în comisiile reunite de buget-finanţe, că în prima parte a anului viitor vor fi aprobate toate programele operaţionale 2014-2020 pentru România. În perioada de programare 2014 – 2020, Romania beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS