Ioan Slavici s-a născut pe 18 ianuarie 1848 la Șiria, în comitatul Arad. A fost scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române. Provenind dintr-o familie de țărani ardeleni, remarcabila operă literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul, deși nu a fost un om de o vastă cultură, a fost considerat de criticul George Călinescu „un instrument de observație excelent al mediului rural“, oferind în nuvelele sale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.
A devenit scriitor îndrumat de Mihai Eminescu, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia „Fata de birău“, în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul „Mara“, nuvelele „Moara cu noroc“ și „Pădureanca“, iar memoriile sale publicate în volumul „Amintiri“, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la „Timpul“ în București și, mai apoi, fondator al „Tribunei“ din Sibiu, a fost un jurnalist controversat, iar în urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, cât și în România. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată „Închisorile mele“, publicată în 1921. Istoricul Lucian Boia a afirmat despre Slavici că „dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter“.
