Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX a fost perioada în care Bănia a cunoscut profunde transformări edilitare: sistematizarea rețelei stradale, amenajarea și modernizarea unor grădini publice importante, construirea și consolidarea unor edificii publice și particulare. Arhitecți străini și români, printre care și A. Vincenz, au construit edificii impunătoare și durabile.
Alfred Vincenz este fiul lui Edmond Vincenz, care venea în Craiova în 1868, în calitate de funcţionar la Antrepriza de construcţii a căii ferate Craiova – Vârciorova. După terminarea acestei lucrări, se stabilea definitiv la Craiova. A fost profesor la mai multe institute particulare – Faur, Arnold -, a fost profesor la Şcoala Comercială „Gh. Chiţu“, unde a introdus studierea limbilor străine după metoda directă sau intuitivă.
Alfred Vincenz, fiul său, devenea în perioada interbelică inginer arhitect al Primăriei Craiova. De numele său se leagă ridicarea unor construcții precum Casa Feraru de pe strada Unirii, de la numărul 68, căminul preoțesc „Renașterea“ de pe strada Matei Basarab numărul 17, în apropierea Casei Băniei, dar și alte case pentru diverși proprietari, el contribuind astfel la zestrea edilitară a Craiovei.
Moșteniri lăsate urmașilor
Alfred Vincenz, de profesie inginer arhitect, a găsit de cuviință să lase „moștenire“ orașului imobile ce încântă și astăzi. Unul dintre acestea este impunătoarea clădire ridicată după planurile sale pe strada Unirii, la numărul 68, unde în prezent este Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor“. Imobilul ce strălucește a fost construit între anii 1912-1914. La 26 mai 1912, N.I. Feraru, proprietarul moșiei Verbița, județul Dolj, cerea „autorizațiune“ pentru a construi „o casă pe proprietatea mea din strada Unirii nr. 140“, după cum reiese din documentele din Fondul Primăriei Craiova, Serviciul tehnic, aflate în păstrare la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale ale României.
Clădirea are acoperiș mansardat, cu ornamentații și stucaturi interioare, bogat decorate, și pictură murală executată de Francisc Trybalski. Instalațiile sanitare au fost realizate de Johann Laub, iar instalațiile de lumină de către inginerul Florea Iliescu. Casa a fost dotată cu sobe în stil renascentist.
Clădirea a fost prevăzută de Alfred Vincenz cu subsol, parter, etaj, mansardă, două balcoane, hol intrare şi hol interior cu scară în formă de spirală, luminat prin ferestre cu vitralii de epocă. Casa Feraru este o apariție încântătoare în peisajul arhitectural al Căii Unirii, iar cei care au ocazia să pășească în interiorul ei vor fi cu adevărat fermecați.
Căminul preoțesc „Renașterea“
Tot după planurile lui Alfred Vincenz, în 1933 se construia Căminul Societăţii Preoțeşti „Renașterea“. Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale ale României păstrează şi o cerere adresată de preotul Constantin Stănică primarului de atunci al urbei, cerere prin care a solicitat „autorizațiune“ de construcție. „În conformitate cu obligația ce ni s’a pus prin actul de donație făcut nouă de către Onor Primăria Municipiului Craiova în ziua de 6 iulie 1933 de a construi imediat un Cămin preoțesc pe locul donat, respectuos vă rugăm să binevoiți a ne da autorizațiunea necesară pentru construirea, conform planurilor ce vă anexăm, scutindu-ne de taxele comunale. Primiți, vă rugăm, Domnule primar, asigurarea deosebitei noastre considerațiuni“, stă scris în cerere. Răspunsul primăriei nu întârzie să apară: „Construcția căminului se va executa cu toată îngrijirea și în conform cu condițiunile impuse de regulamentul de edilitate Municipal“.
Răsfoind schițele anexate la dosar, avem să aflăm că parterul era prevăzut de proiectantul Alfred Vincenz cu bibliotecă, terasă, cameră de oaspeți, debit de lumânări, iar etajul cu mai multe camere de oaspeți, terasă și o mare sală de întruniri.
Mai multe informații sunt incluse în revista Mitropolia Olteniei, în articolul cu titlul „Un document inedit despre societatea preoțească „Renașterea““, purtând semnătura pr. Florin Bonea. „În anul 1933, Primăria Craiova a terminat Biserica «Sf. Dumitru», iar sfințirea ei s-a făcut în ziua de 26 octombrie 1933. Cu această ocaziune s-au dărâmat toate clădirile vechi din prejurul bisericii, s-a restaurat Casa Băniei și s-au amenajat toate împrejmuirile. D-l Constantin Potârcă, primarul orașului, voia ca împrejurul bisericii să se facă un centru bisericesc, un «Vatican oltenesc», și a oferit societății preoțești «Renașterea» un loc viran în suprafață de 1.700 mp pentru a clădi pe el un cămin preoțesc. În ziua de 17 august 1933, cu mare solemnitate s-au pus temeliile acestui cămin, după planurile făcute de inginerul Vincens… Căminul are instalație cu apă, de lumină electrică și calorifer. Era cel mai frumos cămin preoțesc din țară, la acea vreme. Inaugurarea lui s-a făcut la 12 noiembrie 1934, invitate fiind toate autoritățile locale și chiar streine. În anii următori s-au completat lucrările de terminare ale căminului cu mobilierul și biblioteca. Aici a fost instalată biblioteca cumpărată de la moștenitorii răposatului profesor Dr. C. Chiricescu în 1930, cu suma de 120.000 lei…“, citim în revista Mitropolia Olteniei.
Alfred Vincenz, inginer arhitect, şeful Serviciului Construcții al primăriei în perioda interbelică, avea să-și aplece atenția și asupra scrisului, astfel că în revista Arhivele Olteniei din 1926 găsim articole cu titlul „Din trecutul Craiovei“ purtând semnătura sa. Alături de alți arhitecți ai Craiovei, precum Thoma Dobrescu, D. Nedelcu, I.D. Berindei, Petre Antonescu, francezii Albert Galleses, Paul Gottereau şi italianul Constantino Cichi, Alfred Vincenz a îmbogăţit peisajul arhitectural craiovean cu edificii ce încântă și cuceresc și astăzi.
