Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că Adriean Videanu, arestat preventiv, şi-a dat demisia de la şefia PDL Bucureşti şi din funcţia de co-preşedinte al filialei noului PNL Bucureşti şi că este suspendat de drept din calitatea de membru de partid. Adriean Videanu a fost adus, sâmbătă dimineaţă, în arestul Poliţiei Capitalei de către poliţişti, care l-au ridicat de la locuinţa sa din judeţul Ilfov, după ce instanţa supremă a emis pe numele lui mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Vasile Blaga a fost întrebat, înaintea şedinţei Consiliului Naţional al PNL care s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, care este statutul lui Adriean Videanu în PNL, din moment ce a fost arestat preventiv.
”Din păcate lucrurile sunt clare, domnia sa este suspendat din calitatea de membru de partid, dar a trimis azi dimineaţă la partid şi demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei noastre de Bucureşti şi co-preşedinte al PNL ( Organizaţia PNL Bucureşti, nr)”, a declarat Blaga.
Potrivit documentului anchetatorilor, „rezultă cu evidenţă , din cronologia naturii şi destinaţiei celor 80 acţiuni, aparţinând numitului Videanu Adriean, de la SC Titian Mar SA că, anterior datei de 24.09.2013 când s-a dispus în această cauză luarea măsurii asiguratorii în vederea instituirii unui sechestru asigurator, au fost efectuate demersuri pentru convertirea acţiunilor nominative ale numitului Videanu Adriean în acţiuni la purtător”.