Kremlinul a confirmat, miercuri, că preşedintele rus Vladimir Putin va participa la negocierile de la Minsk pe tema conflictului din Ucraina, potrivit unui comunicat oficial.
Liderii Rusiei, Ucrainei, Germanei şi Franţei – formatul Normandia – urmează să se întâlnească miercuri în capitala belarusă pentru a negocia un acord de pace.
Anunţul a fost făcut după ce cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande, şeful statului ucrainean Petro Poroşenko şi liderul rus Vladimir Putin au discutat duminică la telefon despre planul de pace.
Cei patru lideri au discutat „un pachet de măsuri” pentru a încerca să ajungă la „un acord cuprinzător privind soluţionarea conflictului din estul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert, adăugând că oficialii intenţionează să se întâlnească miercuri.