Primarul din Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe (foto), apare printre clienţii reţelei care racola eleve pe care le exploata sexual, potrivit referatului procurorului care a cerut arestarea omului de afaceri Dănuţ Ovidiu Mârţ, considerat liderul grupării de proxenetism.
Din referatul întocmit de către procurorul care a cerut arestarea preventivă a omului de afaceri Dan Ovidiu Mârţ, considerat liderul reţelei de proxenetism, se arată că adolescentele exploatate erau numite în interceptări „CD-uri“ sau „fotbalişti“. Potrivit referatului, pe 13 ianuarie 2014, la ora 22.36, „Mârţ Ovidiu Dănuţ îi oferă lui Bogdan 4 CD-uri (patru fete)“. Acelaşi document arată că, pe 15 ianuarie 2014, „o persoană, Narcis, i-a solicitat lui Mârţ Ovidiu Dănuţ două fete, una pentru el şi una pentru domnul doctor“.
Câteva zile mai târziu, pe 21 ianuarie 2014, Dan Ovidiu Mârţ îi transmite lui Mircea, potrivit aceluiaşi referat al procurorilor, „că a completat echipa cu fotbalişti noi“, procurorul arătând că este „evident că se referă la noi fete recrutate“.
În referatul procurorilor apar numele unor cunoscuţi avocaţi şi procurori, precum şi numele primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, printre persoanele care plăteau pentru serviciile fetelor racolate de reţeaua de proxenetism. „Din discuţiile purtate cu fetele care erau la Mârţ a reieşit că acestea întreţineau relaţii sexuale contra cost cu numiţii Stoica (procuror), Crudiu Sorin, Marian Valon, Gherghe Constantin (primar)“, se arată în referatul procurorilor.
Adolescentele care întreţineau relaţii sexuale cu aceştia primeau sume de bani cuprinse între 50 şi 500 de lei. În referatul procurorilor au fost ataşate şi declaraţii ale unor fete minore care au spus că, prin intermediul lui Ovidiu Dănuţ Mârţ, au cunoscut alt bărbat pe nume Luigi (Laurenţiu Ionuţ Tămaş – n.r.), acesta căutându-le clienţi din rândul unor „italieni“, pentru serviciile sexuale prestate primind bani atât adolescenta, cât şi bărbatul numit Luigi de la Herculane.
Potrivit documentului citat, pe 19 martie 2014, Mârţ a purtat o discuţie telefonică cu Eugen, alt membru al grupului, referitoare la vârsta unor fete ce întreţineau relaţii sexuale înlesnite de ei:
„Mârţ Ovidiu Dănuţ: Are exact 14 ani în cap.
Eugen: Îhî?
Mârţ Ovidiu Dănuţ: Dacă o vezi cum arată, mori. Lucrează de doi ani“.
„Aşadar, liderul grupului ştia că are o fată de 14 ani, pe care o determina sau înlesnea practicarea prostituţiei de la vârsta de 12 ani“, mai arată procurorii.
Totodată, anchetatorii arată că Ovidiu Dănuţ Mârţ se ocupa şi de obţinerea unor scutiri de la şcoală pentru elevele care practicau prostituţia în timpul cursurilor. Procurorii mai arată că multe dintre întâlnirile între tinere şi clienţi aveau loc la domiciliul lui Dan Mârţ. În referatul procurorilor se arată că altă minoră audiată în dosar a declarat la audieri că a întreţinut relaţii sexuale cu Eugen atât la locuinţa acestuia, cât şi la domiciliul lui Ovidiu Mârţ.
„Ştia că sunt minoră şi am practicat cu el sex oral şi normal“, a declarat tânăra la audieri. Conform aceluiaşi document, altă minoră audiată în dosar le-a declarat anchetatorilor că „pe Luigi de la Herculane“ (Laurenţiu Ionuţ Tămaş – n.r.) l-a cunoscut prin Dănuţ Ovidiu Mârţ, aceştia fiind prieteni. „Acesta îmi găsea clienţi, în special italieni, şi pentru acest lucru primea şi el bani de la italieni. Luigi, pentru că nu mi-a găsit client odată, m-a luat la el acasă şi m-a obligat să-i fac sex oral în schimbul a 200 de lei. Când a venit Ancuţa să mă ia, Luigi a ieşit cu un cuţit deoarece îi era frică ca aceasta să nu aibă spray paralizant“, a declarat minora la audieri. Primarul din Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, neagă că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu tinerele racolate de bărbaţii acuzaţi de proxenetism.
„Adevărul nu este ăsta, o să vedeţi. Vorbe, poveşti total neadevărate“, a spus Constantin Gherghe
Întrebat de jurnalişti cine ar avea interesul să îl implice în dosarul de proxenetism, edilul a ridicat din umeri şi a plecat. Dănuţ Ovidiu Mârţ, considerat liderul grupării de proxenetism ale cărei victime erau eleve racolate de la licee din Drobeta Turnu Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de magistraţii Curţii de Apel Craiova. Conform unor surse judiciare, Dănuţ Ovidiu Mârţ, om de afaceri din Drobeta Turnu Severin, le racola pe unele fete din apropierea liceelor, majoritatea fiind eleve cu posibilităţi materiale reduse, le ducea la locuinţa sa, apoi le plasa unor clienţi cu posibilităţi financiare. În cazul celorlalţi doi bărbaţi reţinuţi de procurori în acest dosar, respectiv Emil Giget, din Drobeta Turnu Severin, şi Laurenţiu Tămaş, proprietar al unei pensiuni din Băile Herculane, instanţa a dispus plasarea în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cei trei bărbaţi, consideraţi de către anchetatori coordonatorii reţelei de proxenetism destructurate de ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au fost audiaţi, miercuri seară, fiind reţinuţi pentru 24 de ore. De la locuinţele suspecţilor au fost ridicate, înaintea audierilor, mai multe calculatoare în care aceştia aveau fotografii cu tinerele pe care le exploatau.
Potrivit unor surse judiciare, 25 de tinere, unele minore, au fost plasate unor reprezentanţi ai administraţiei locale din Drobeta Turnu Severin, unor avocaţi şi unor poliţişti din judeţul Mehedinţi. Aceleaşi surse au arătat că un primar din Mehedinţi ar fi oferit suma de 1.000 de lei unei minore care i-a fost plasată şi care, îmbrăcată în costum de crăciuniţă, ar fi dansat lasciv în faţa acestuia, fără să întreţină însă raporturi sexuale cu edilul. Sursele citate au mai arătat că, de-a lungul timpului, pe contul său de Facebook unul dintre suspecţi le prezenta pe unele fete prietenilor săi, mulţi dintre ei clienţi fideli ai reţelei. Reţeaua a fost monitorizată din anul 2013, atât cu tehnică de supraveghere internă, cât şi externă.