Liviu Munteanu, unul dintre oamenii de afaceri reţinuţi în dosarul privind fraudarea unor fonduri europene, în care este implicat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu vor mai cere arestarea sa.
Astfel, procurorii care anchetează dosarul de corupţie în care este implicat cumnatul premierului Ponta nu vor cere arestarea preventivă a lui Liviu Munteanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group SRL întrucât la audierile de marţi de la DNA Ploieşti acesta „a colaborat cu organele de anchetă”, recunoscând faptele de care este acuzat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetatorii din cadrul DNA Ploieşti, care în noaptea de marţi spre miercuri au reţinut patru persoane în dosarul în care este urmărit penal cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, vor cere, miercuri după-amiază, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre cei patru inculpaţi reţinuţi în acest dosar.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii nu vor solicita arestarea preventivă a lui Liviu Munteanu, care din 25 aprilie 2014 este administrator al S.C. Grossmann Engineering Group SRL întrucât acesta a colaborat cu anchetatorii, recunoscând, la audierile de marţi de la DNA Ploieşti, care au durat peste 17 ore, faptele de care este acuzat.
În schimb, anchetatorii îl vor pune, cel mai probabil, sub control judiciar pe administratorul S.C. Grossmann Engineering Group SRL
Liviu Munteanu este urmărit penal pentru aderare la un grup infracţional organizat, schimbarea nelegală a destinaţiei fondurilor europene şi evaziune fiscală. El a fost adus, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti şi audiat, iar miercuri, la ora 4.30, a fost scos din sediul DNA alături de ceilalţi trei oameni de afaceri reţinuţi în acest dosar şi dus în arestul IPJ Prahova, de la Câmpina.
Miercuri după-amiază, Iulian Herţanu, Mihail Marian Coman şi Vladimirr Răzvan Ciorbă, oameni de afaceri inculpaţi în dosar, vor fi prezentaţi instanţei supreme cu propunere de arestare preventivă.
Marţi, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti au făcut 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, de unde au ridicat zeci de saci cu documente contabile, juridice, precum şi documente aferente proiectelor de canalizare în oraşul Comarnic, în comuna Gorgota din judeţul Prahova, dar şi în alte localităţi, toate atribuite SC Grossmann Engineering Group, al cărei administrator este Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
În urma percheziţiilor, au fost duşi cu mandat la DNA Ploieşti Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu, precum şi deputaţii Sebastian Ghiță şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Audierile de la DNA Ploieşti s-au încheiat după aproximativ 17 ore, respectiv în jurul orei 04.30, când Iulian Herţanu, cumnatul premierului, a fost scos încătuşat din sediul instituţiei, fiind reţinut de către procurorii anticorupţie.
În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, fost consilier judeţean, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu, în timp ce deputatul Sebastian Ghiţă, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, deputatul Vlad Cosma, au fost puşi sub control judiciar.
Cumnatul premierului Ponta, Iulian Herţanu, este acuzat că a obţinut fraudulos contractul pentru extinderea canalizării la Comarnic, iar Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma sunt acuzaţi că ar fi făcut presiuni la SC Hidro Prahova pentru a-i atribui acest contract firmei lui Herţanu.
Conform anchetatorilor, în perioada 2011- 2015, Herţanu, administrator de drept şi, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroeşti, Vladimir Ciorbă şi Mihai Marian Coman au constituit un grup infracţional pentru a-şi adjudeca fraudulos un contract de lucrări finanţat preponderent din fonduri europene.
Ei sunt acuzaţi că şi-au însuşit ilegal importante sume de bani, prin schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute prin proiectul cu finanţare europeană şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.
Procurorii spun că la grupul infracţional a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. Grossmann Engineering Group, începând cu 25 aprilie 2014, Liviu Munteanu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanţare europeană şi de a asigura efectuarea unor plăţi către societăţile controlate de membrii grupului.