5.3 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePercheziții DNA la Ministerul Transporturilor

Percheziții DNA la Ministerul Transporturilor

Procurorii DNA efectuează astăzi percheziții la Ministerul Transporturilor într-o cauză în care prejudiciul s-ar ridica la peste 5 milioane euro, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Sursele citate au menționat că, din august 2010 până în prezent, funcționari din Ministerul Transporturilor, CN CFR SA au săvârșit fapte de corupție pentru favorizarea operatorului privat Regiotrans, care numai în 2011 a primit 182 milioane lei din subvenții, iar 70% din sumă s-a decontat pe relația cu firmele controlate de Iorgu Ganea și Costel Comana. Astfel, procurorii au constatat că a fost fraudat bugetul de stat în privința subvențiilor publice. Cei doi doreau să transfere afacerile pe calea ferată în străinătate prin circuite de spălare a banilor, transmite Agerpres.

Aceleași surse au precizat că este vizată și Regionala Căi Ferate Brașov. Directorul Nicolau Costache ar fi implicat în luare de mită de la Fanea Vasile pentru favorizarea firmei acestuia Vest Construct în contractul de lucrări la Regionala Căi Ferate Brașov. De asemenea, susțin sursele, se fac percheziții la firmele RC CF Trans SRL Brașov, la Nicolau Costache, la sediul CN CFR SA. În cauză este vorba de infracțiuni de mită, permiterea accesului la informații nedestinate publicității în scopul acordării unor contracte de către Nicolau unor firme favorite pentru echipamente scoase la licitație de CFR SA, dar și facilitarea preluării unui număr cât mai mare de trasee de către Iorgu Ganea de la CFR Călători.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție în domeniul transportului feroviar privat de călători și subvențiilor, comise în perioada 2008 — 2013.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS