4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAurescu: Ședință comună de guvern româno-bulgară, la Craiova, în primăvară

Aurescu: Ședință comună de guvern româno-bulgară, la Craiova, în primăvară

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, ieri, că în această primăvară va avea loc, la Craiova, o ședință comună a guvernelor României și Bulgariei.
„Am discutat împreună cu omologul meu și pregătirea următoarei ședințe comune de guvern a celor două state. E vorba despre a treia ședință comună de guvern. E un instrument extrem de important pentru promovarea cooperării bilaterale privilegiate dintre cele două țări“, a spus Aurescu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său bulgar, Daniel Mitov.
Ministrul de externe al Bulgariei, Daniel Mitov, a avut, ieri, consultări oficiale cu Bogdan Aurescu. În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au abordat atât teme aflate pe agenda bilaterală, cât și pe agenda europeană.

Interconectarea rețelei de gaze cu România, de maximă importanță pentru Bulgaria

Daniel Mitov a declarat ieri la București că pentru Bulgaria este de maximă importanță interconectarea rețelei de transport de gaze cu România.
„Sud-estul Europei este foarte dependent de aprovizionarea cu gaz din Rusia și, ca urmare a apropierii de Ucraina, această problemă este tot mai evidentă. Aceste state au un potențial imens de a-și diversifica sursele de gaz și crearea unei piețe energetice europene care să asigure gaze pentru toți cetățenii UE este o sarcină care nu mai trebuie amânată. În acest sens, edificarea unor sisteme de interconectare între Bulgaria și România reprezintă un element foarte important pentru arhitectura securității energetice a Europei, pe axa nord-sud. (…) Pentru noi, este de o importanță prioritară să se facă această conectare cu România“, a spus Mitov.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat, în intervenția sa, importanța finalizării rapide a interconectorului de gaz dintre România și Bulgaria, dar a menționat că în discuțiile cu omologul bulgar a discutat și despre alt proiect susținut de cele două state, anume coridorul vertical de gaz România-Bulgaria-Grecia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS