Numărul înmatriculărilor de autoturisme „verzi” noi a ajuns, în România, la 52 de unități, informează Agerpres.ro. Potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile, dintre cele 52 de autoturisme „verzi”, 35 au fost înregistrate în anul 2014. Din cele 35 de mașini „verzi” noi vândute la nivel național anul trecut 26 au fost hibride, iar restul electrice.
La nivelul anului 2015, în luna ianuarie, Buletinul Statistic al Asociaţiei Producătorilor și Importatorilor de Automobile relevă faptul că numărul livrărilor de autoturisme electrice şi ibride era de 17 unități, ceea ce reprezenta 0,4% din totalul vânzărilor contabilizate în acel interval.
România se situează, astfel, în coada clasamentului european, care este condus în prezent de Norvegia, cu 19.772 mașini electrice şi hibrid Plug-In. Această ţară este urmată de Franța (16.222 unități), Olanda (15.261), Marea Britanie (14.518) și Germania (13.327).