Eduard Hellvig, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru şefia SRI, a mers în această dimineață, la Palatul Parlamentului, pentru a fi audiat de Comisia specială de control a activităţii SRI, potrivit Mediafax. Audierea lui Hellvig are loc în şedinţă secretă.
La şedinţă sunt prezenţi toţi membrii acestui for, cu excepţia deputatului Sebastian Ghiță. Acesta se află marţi dimineaţă la instanţa supremă, unde se judecă cererea lui de ridicare a controlului judiciar, măsură luată de procurori în dosarul în care este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu.