Mergând pe drumuri șerpuite de țară, la confluența Motrului cu Jiul, la poalele dealurilor înalte ce mărginesc cele două râuri, în comuna Butoiești din județul Mehedinți se află mănăstirea Gura Motrului, cea mai veche din Oltenia.
O clopotniță cu ziduri roase de vânt și de ploi și câțiva brazi falnici ce stau neclintiți asemenea unor gărzi ce apără intrarea într-o cetate străjuiesc locul și biserica. Tradiţia spune că la sfârşitul secolului al XIV-lea Sfântul Nicodim a ridicat aici un schit de lemn în jurul căruia a sădit viţă-de-vie.
Mănăstirea își are însă istoria atestată documentar în prima jumătate a secolului al XVI-lea.
A fost ridicată – după cum arată un document din 13 ianuarie 1519 – în vremea domniei lui Neagoe Basarab, de cel mai apropiat sfetnic al său, Harvat, mare logofăt, croat de neam. A clădit un locaș de cult cu scop de apărare. Dovadă stau și astăzi zidurile groase, susținute de piloni masivi.
Data când s-au pus bazele construcţiei ce dăinuie și în zilele noastre în locul celei vechi, este greu de stabilit, existând o serie de documente. Certe rămân însă datele din pisania sculptată în piatră, deasupra uşii de intrare în biserică:
„Această Sfântă şi Dumnezeiască Mănăstire de la Motru al cărei hram se prăznuieşte prepodobna (cuvioasa – n.r.) Parascheva, din temelia ei este zidită de Jupân Preda Brâncoveanu Vel-Vornic, la anul de la zidirea lumii 7161 (1653) care – de la aceea vreme până acum – stătu nezugrăvită, iar după aceea, luminatul şi înălţatul Ion Constantin Brâncoveanul Basarab Voievod, nepotul lui de fecior, într-al şaptesprezecelea anu al Domniei Sale, o au zugrăvit şi o au înfrumuseţat, cum se vede la leatul 7213 (1705), săvârşind-o în bună pomenire şi slavă vecinică. Luna septembrie la 20“.
Martor peste timp
Locașul de închinăciune, considerat cea mai veche mănăstire din Oltenia, a fost martorul multor evenimente. Ușile masive din lemn îmbrăcate în fier, ce stau astăzi ancorate de zidul gros, căci altele noi le-au luat locul, mai păstrează urmele gloanțelor. Se pare că în mănăstirea Gura Motrului, înconjurată de un zid ca o cetate, se baricadaseră boierii greci la 1821, de frica lui Tudor Vladimirescu. Pandurul își făcuse în timpul nopții o redută în partea de apus a bisericii, spre a se apăra de gloanțele ce veneau de la cei închiși înăuntru și cu care s-a luptat câteva zile.
După înăbuşirea revoluţiei, mănăstirea Gura Motrului a avut de suferit din partea trupelor otomane care „au batjocorit şi această sfântă Mănăstire a Motrului, jefuind-o de toate odoarăle ce au avut şi toate cărţile le-au ars şi le-au tăiat şi le-au dat pe apă de le-au înecat“. Anii trec, evenimentele se succed.
În anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, mănăstirea Gura Motrului îşi încetează activitatea ca mănăstire de călugări greci. Când locașul de cult și-a pierdut toate averile, călugării greci au plecat. O perioadă au mai rămas doar cei români. Apoi mănăstirea s-a pustiit definitiv, servind mai departe doar ca enorie a Parohiei Gura Motrului.
Vatră culturală
Mănăstirea Gura Motrului a fost în decursul timpului și o adevărată vatră culturală. Un document datat 28 ianuarie 1627 atestă o activitate cărturărească deosebită, datorată lui „Dimitrie, dascăl la Motru“.
La sfârşitul secolului următor, domnitorul Alexandru Moruzi acorda, printr-o carte datată 8 septembrie 1793, scutire de dări dascălului de la mănăstirea Gura Motrului. După numai patru ani, în septembrie 1797, un nou act reînnoieşte scutirea de dări, pentru Dumitru, fiul lui Vlad, dascălul de la mănăstirea Gura Motrului.
Mai apoi, în anul 1836, egumenul Eufrosin Poteca a înfiinţat în această mănăstire prima şcoală sătească din județul Mehedinţi, cu 32 de elevi. Această şcoală era una din cele zece care funcţionau în Ţara Românească, în anul 1838, sub egida Eforiei Şcolilor.
În anul 1928 aici erau două şcoli, cea primară, care funcţiona în casa stăreţiei, la etaj, şi cea elementară, de meserii, care îşi desfăşura activitatea la parter. Din păcate, ambele şcoli au fost desfiinţate în anul 1942, ca urmare a distrugerilor cauzate de cutremurul din 1940.
În 1943 mănăstirea s-a redeschis ca mănăstire de călugărițe. Măicuțele au reușit să facă minuni, deși era o perioadă grea pentru întreaga țară. Au ridicat cum au putut chiliile și fântâna din curte. După 1959, Decretul 410 a lăsat în mănăstire doar două din cele 40 de măicuțe. În 1990 mănăstirea îşi reia activitatea, aşa cum a fost la început, ca mănăstire de călugări.
Astăzi, mănăstirea Gura Motrului, locul în care credinciosul vine în căutarea liniștii sufletești și a alinării, este, alături de Vodiţa, cel mai vechi aşezământ din judeţul Mehedinţi.
